Fondul Global pentru combaterea HIV/SIDA, Tuberculozei și Malariei va oferi Republicii Moldova o nouă tranșă de ajutor pentru prevenirea și tratamentul acestor boli. Decretul cu privire la promulgarea legii pentru ratificarea Acordului-cadru dintre Republica Moldova și Fondul Global a fost publicat în Monitorul Oficial, vineri, 11 august, transmite IPN.
Grantul, a cărui valoare nu este stabilită încă, va fi îndreptat spre procurarea medicamentelor, care sunt foarte scumpe, a spus recent viceministrul sănătății, Aliona Serbulenco, care a mai precizat că noua tranşă ar urma să constituie șapte milioane de euro.
Șeful serviciului de informare și comunicare cu mass-media a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Cristina Stratulat, a declarat pentru IPN că anterior, în cadrul acordului, Moldova a primit 15 milioane de euro. Au fost trimise spre analiză, Fondului Global, toate acțiunile realizate până acum și dacă acestea vor corespunde cerințelor, va fi oferit un răspuns cu privire la alocarea noii tranșe.