Republica Moldova va prelua experienţa României din perioada pre-integrare în Uniunea Europeană, iar acest lucru va eficientiza activitatea Parlamentului de la Chişinău, a declarat preşedintele forului legislativ, Igor Corman, într-o conferinţă de presă susţinută la întoarcerea din România, transmite IPN.
„Camera Deputaţilor României a adoptat o declaraţie privind susţinerea Republicii Moldova în eforturile de aderare la UE. România sprijină plenar implementarea agendei europene a Republicii Moldova. Este vorba şi de aşteptările noastre de la Summitul de la Vilnius, dar şi agenda noastră post-Vilnius, adică semnarea Acordului de Asociere cu UE, inclusiv Zona de comerţ liber şi obţinerea unui regim fără vize pentru cetăţenii Republicii Moldova”, a spus Igor Corman.
Experienţa României va fi preluată pe trei dimensiuni. Prima vizează eficientizarea activităţii în Parlament, activitatea secretariatului, activitatea comisiilor de profil. A doua dimensiune se referă la exercitarea funcţiei de control parlamentar, consolidarea autorităţilor autonome, autorităţilor publice. Iar a treia dimensiune vizează procesul de armonizare a legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar.
„Dorim aici să folosim toată experienţa pe care a acumulat-o România în perioada de pre-aderare. Şi în acest context am venit cu propunerea ca toate aceste idei să se regăsească în conţinutul unui protocol de cooperare între Camera de Deputaţilor şi Parlamentul Republica Moldova”, a spus Igor Corman. Un astfel de proiect a fost pregătit şi s-a convenit ca în perioada imediat următoare să fie definitivat şi semnat la Chişinău. Protocolul va include acţiuni clare de lucru. De exemplu, de trei ori pe an, deputaţii din comisiile de profil vor avea stagiuni în Camera Deputaţilor din România.
Igor Corman a efectuat o vizită în România pe 30 septembrie. Igor Corman a fost însoţit de o delegaţie parlamentară din componenţa căreia au făcut parte deputaţii Valeriu Streleţ, Dumitru Diacov şi Ion Hadârcă.