Moldova va cumpăra curent de la Cuciurgan la un preţ mai mic decât în prezent
Compania privată de distribuţie RED Union Fenosa şi cele de stat RED Nord şi RED Nord-Vest vor procura în următorul an energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan la preţ de 5,5 cenţi kWt/h, faţă de 5,8 cenţi kWt/h în prezent, transmite Info-Prim Neo. Contractul a fost semnat în prezenţa vicepremierului Valeriu Lazăr şi va intra în vigoare la1 martie, transmite Info-Prim Neo.
Negocierea unui preţ mai mic a fost posibilă datorită liberalizării pieţei energiei electrice, a spus Valeriu Lazăr. La 18 februarie a intrat în vigoare o nouă lege care permite întreprinderilor de distribuţie să negocieze direct cu furnizorii de energie, să-i identifice pe cei care oferă un preţ mai mic şi asigură condiţii mai bune de livrare.
„ S-a negociat cu mai mulţi furnizori de energie, inclusiv din Ucraina, dar Centrala de la Cuciurgan ne-a oferit un preţ mai mic, dar şi garanţia că acesta nu se va schimba, chiar dacă se vor scumpi gazele naturale”, a spus preşedinte companiei Union Fenosa, Silvia Radu. RED Union Fenosa va procura de la Cuciurgan energie în volum de 2,4 mlrd kWt/h. Un volum mai mic va fi livrat de la întreprinderea de stat Energocom, pentru a susţine balanţa energetică.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la energia electrică, Energocom şi-a pierdut monopolul în ce priveşte negocierea procurărilor şi efectuarea livrărilor de energie electrică. Totuşi, deocamdată, această întreprindere, a semnat în numele RED-urilor de stat contractul cu Centrala de la Cuciurgan, volumul negociat fiind de 1,2 mlrd kWt/h.
Vicepremierul Valeriu Lazăr a spus că această situaţie este temporară, RED-urile de stat vor avea dreptul să negocieze direct cu furnizorii, dar numai după ce îşi vor achita datoriile faţă de Energocom. Guvernul nu a decis încă care va fi rolul acestei companii pe viitor.
Preşedintele Consiliului de administrare a Centralei de la Cuciurgan, Carina Ţurcan, a spus despre contractul semnat că este important pentru Centrală, deoarece aceasta livrează pe malul drept al Nistrului 70 la sută din energia produsă. În ce priveşte preţul stabilit, Carina Ţurcan a menţionat că acesta este mai mic datorită regimului de economii instituit de Centrală, dar şi a micşorării cheltuielilor de producţie. Centrala de la Cuciurgan se află în proprietatea companiei ruse Inter RAO EES.