Moldova va beneficia de peste 165 de milioane de DST din partea FMI

Republica Moldova va beneficia de 165,3 milioane DST (Drepturi Speciale de Tragere), echivalentul a circa 236 de milioane de dolari, din partea Fondului Monetar Internațional. Decizia a fost discutată în cadrul unei ședințe a prim-ministrului Natalia Gavrilița cu Rodgers Chawani, reprezentant rezident al FMI în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, alocarea DST oferă active lichide țărilor membre, fără obligații de rambursare sau anulare. Statele nu trebuie să îndeplinească nicio condiționalitate pentru a primi cota lor de DST, respectiv, fiecare țară membră poate utiliza alocarea DST conform necesităților interne.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Republica Moldova va utiliza resursele alocate de FMI pentru a suplini veniturile la buget și pentru a oferi suport sectoarelor economice, cu un accent pe întreprinderile mici și mijlocii.

Cei doi oficiali au discutat și despre proiectele noii guvernări de la Chișinău, dar și despre reluarea dialogului pentru memorandumul de politici între FMI și Republica Moldova. În acest context, prim-ministru a invitat misiunea FMI la Chișinău la sfârșitul lunii septembrie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.