Moldova va avea propria Marcă Ecologică

Republica Moldova va avea, în cel mai apropiat timp, propria Marcă Ecologică – „Agricultura Ecologică”, a declarat, vineri, ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Valeriu Cosarciuc, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info-Prim Neo. Marca naţională „Agricultura ecologică – Republica Moldova” va fi un semn oficial de control şi garanţie. Prin aplicarea ei pe produse se va confirma că acestea au fost supuse controlul de către organismele de inspecţie şi certificare, a spus ministrul. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) a elaborat deja un proiect de hotărâre, asupra căruia executivul urmează să se pronunţe în cel mai scurt timp. Potrivit proiectului, gestionarea mărcii naţionale „Agricultura ecologică” îi revine MAIA, iar proprietarul ei va fi statul Republica Moldova. Marca va fi aplicată pe un şir de produse şi servicii, inclusiv legume, fructe, cereale, lapte, carne, ouă şi derivaţi ai acestora. Drept de utilizare a mărcii vor avea producătorii şi procesatorii înregistraţi la MAIA, care deţin un contract de colaborare cu un organism de inspecţie şi certificare acreditat de Organismul Naţional de Certificare şi care respectă în totalitate prevederile legislaţiei în domeniul agriculturii ecologice. Ministrul Valeriu Cosarciuc a mai spus cu ocazia prezentării mărcii că agenţii economici care vor deţine dreptul de utilizare a ei vor beneficia de sprijin suplimentar din partea statului în vederea certificării standardelor internaţionale de calitate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.