Moldova va afla despre cutremurele din lume în timp real

La Institutul de Geologie şi Seismologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a fost inaugurat Centrul naţional de date seismice, conectat la un sistem internaţional de date, care permite, aproape imediat, să fie înregistrate cutremurele care au loc în altă parte a lumii, transmite Info-Prim Neo. Directorul institutului, Vasile Alcaz, a declarat, vineri, în cadrul festivităţii de inaugurare, că Centrul naţional de date seismice oferă perspective noi de cooperare regională şi internaţională la un nivel calitativ superior. „Odată cu crearea acestui centru, Institutul de Geologie şi Seismologie începe o etapă nouă în activitatea de monitorizare seismică a teritoriului, pe care institutul o efectuează deja de mai bine de 60 de ani şi care, până mai ieri, se făcea în condiţii grele, pentru că înregistrarea seismică se realiza pe hârtie, pe suport fotografic, cu prelucrare manuală. De operativitate nici nu mai era vorba”, a subliniat Vasile Alcaz. Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca, a declarat că, abia fiind conectată, staţia din Chişinău a înregistrat la o secundă după depistare un cutremur care avuseră loc jumătate de oră înainte în Vrancea. Viceministrul construcţiilor şi dezvoltării regionale, Anatol Zalatcov, inginer-constructor în domeniul construcţiilor antiseismice, a spus că orice construcţie începe de la seismologie, de la proprietăţile pământului şi că această bază de date va ajuta mult la elaborarea normativelor pentru ridicarea nivelului de siguranţă a clădirilor. Ion Ilieş, şeful Secţiei seismice a Institutului de Geologie şi Seismologie, a menţionat că Centrul naţional va colabora cu centrele seismice regionale din România, Ucraina, Rusia şi cu cele europene şi mondiale. Este un nou concept de monitorizare în timp real a evidenţei seismice nu doar în regiune, dar şi pe glob. Ion Ilieş a mai spus că, deşi staţia e una performantă, mai sunt programe de care Moldova încă nu dispune şi şi-a exprimat speranţa să fie cumpărat, într-un viitor nu prea îndepărtat, şi programul foarte costisitor „Antilope” (de 120 de mii USD). Invitatul de la Bucureşti, Gheorghe Mărmureanu, directorul general al Institutului Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizica Pământului din România, a declarat că sistemul acesta e foarte util şi în prognozarea tsunami-urilor. Există încă un singur loc în lume unde există un asemenea centru, la Bucureşti. În Balcani nu este, nici în California nu au aşa ceva, a adăugat directorul. „Monitorizăm 0,02 magnitudini. Este incredibil. Aşa ceva abia aparatura o simte”, a afirmat Gheorghe Mărmureanu. Potrivit seismologului, în viitorul apropiat nu se aşteaptă cutremure mari de 7 grade pe scara Richter. Viorel Pârvu, seismolog la Institutul din Bucureşti, a declarat pentru Info-Prim Neo că România are vreo 70 de staţii seismice în timp real, vreo 20 de staţii din străinătate de unde se preiau datele şi încă 40-50 care nu sunt în timp real şi de la care se adună datele ulterior. Toate aceste date sunt comunicate Centrului de date din Chişinău. România, cu susţinerea SUA, a donat Republicii Moldova în ultimii 4 ani trei staţii seismice digitale. Deschiderea Centrul naţional de date seismice a fost finanţată din bugetul statului cu 450 de mii lei. În Moldova evenimentele seismice sunt monitorizate de Institutul de Geologie şi Seismologie printr-o reţea de şase staţii seismice amplasate la Chişinău (staţia centrală), Giurgiuleşti, Cahul, Leova, Soroca şi Mileştii Mici. Până acum reţeaua de staţii seismice a înregistrat anual în medie 1300-1600 cutremure globale şi 30-150 cutremure regionale (zona focală Vrancea, România).

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.