Moldova urmează să semneze un acord de 3,8 mln dolari pentru promovarea exporturilor în UE

Republica Moldova urmează să semneze cu Corporația Financiară Internațională (IFC), parte a grupului Băncii Mondiale (BM), un acord de cooperare, în valoare de 3,8 milioane de dolari, pentru realizarea proiectului „Reforma climatului investițional în Republica Moldova” (faza II). Comisia economie, buget și finanțe a aprobat miercuri, 3 noiembrie, raportul la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, proiectul are menirea de a spori competitivitatea sectorului privat în ceea ce privește exportul produselor de origine animală, inclusiv carne de pasăre, ouă, lapte și produse lactate, pe piața Uniunii Europene. De asemenea, proiectul urmărește consolidarea capacităților de export ale sectorului horticol.

Din valoarea totală a proiectului, IFC va contribui cu 2,8 milioane de dolari. Guvernul Republicii Moldova va contribui cu un milion de dolari prin finanțarea instituțiilor statului, inclusiv plăți pentru bunurile și serviciile necesare pentru implementarea proiectului. Totodată, proiectul nu prevede contribuții directe din contul bugetului de stat.

Perioada de acțiune a acordului este de până la 30 iunie 2023.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.