Moldova trebuie să avanseze în reforme pentru a semna Acordul de Asociere cu UE în 2014, Pirkka Tapiola

Republica Moldova trebuie să avanseze în implementarea reformelor pentru a putea semna Acordul de Asociere cu UE în actualul mandat al Comisiei Europene. Declaraţia a fost făcută de şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, în cadrul primului său briefing de presă după numirea în funcţie. Oficialul european a comunicat jurnaliştilor că mandatul Comisiei Europene se încheie în luna octombrie 2014, transmite IPN.

Pirkka Tapiola a subliniat că Moldova este lider incontestabil în cadrul Parteneriatului Estic, dar aceasta nu înseamnă că nu are problemele cu care se confruntă o societate în tranziţie. Şeful Delegaţiei UE spune că în Moldova nu este delimitat clar mediul de afaceri de politic.
 
„Acordul de Asociere este un instrument de modernizare, el pune baza acestei modernizări. Deschidem piaţa UE pentru produsele din Moldova în schimbul reformării mediului de afaceri. Toate standardele aplicate în cazul întreprinderilor din UE vor fi aplicate şi pentru cele din Moldova, nici mai mult, nici mai puţin. Noi nu am negociat un aranjament care să permită Moldovei să exporte exclusiv în UE”, a comunicat Pirkka Tapiola.

Şeful Delegaţiei UE la Chişinău e de părere că Acordul de Asociere cu UE va impulsiona dezvoltarea economiei din Moldova, dar cetăţenii trebuie să aibă aşteptări realiste, deoarece acordul nu va aduce miracole. Totodată, Moldova va fi susţinută în continuare de UE ca să aplice în practică reformele începute.

„Asistenţa UE pentru Moldova este cea mai mare din Parteneriatul Estic, se alocă 100-130 milioane de euro anual pentru 3 sectoare: dezvoltarea rurală şi regională, reforma administraţiei publice şi reforma justiţiei. Acordul de Asociere cu UE va aduce beneficii moldovenilor, dacă va fi implementat corect şi deplin”, a spus oficialul.

Pirkka Tapiola a mai menţionat că în Moldova trebuie să se facă privatizări transparente, or, Zona de liber schimb cu UE va putea funcţiona numai prin transparenţă deplină.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE