Moldova trebuie să achite 24 de mii de euro după o nouă condamnare la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat din nou Republica Moldova. Statul urmează să achite unui fost deţinut despăgubiri de 20 de mii de euro cu titlu de prejudiciu moral şi 4 mii de euro cu titlu de costuri şi cheltuieli, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei „Juriştii pentru Drepturile Omului”, reclamantul, în vârstă de 31 de ani din Ialoveni, în momentul evenimentelor, în anul 2005, îşi ispăşea pedeapsa într-un penitenciarul de timp deschis din satul Goian. Tânărul s-a plâns Curţii Europene că a fost prins şi bătut de un grup de poliţişti în afara penitenciarului, în ziua în care avea liber şi a plecat acasă. Reclamantul susţine că a fost abandonat în stare inconştientă pe marginea unui pod la temperaturi mai joase de zero grade şi, în consecinţă, a suferit degerături severe la membre, fiindu-i amputate opt degete. Judecătorii de la CEDO au constatat că i-au fost încălcate drepturi din Convenţia Europeană, cum ar fi dreptul la viaţă şi interzicerea torturii şi a tratamentului inuman şi degradant. Instanţa a constatat că investigaţia privind maltratarea sa nu a fost adecvată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.