Premierul Pavel Filip a transmis un mesaj de condoleanţe prim-ministrului Ucrainei, Volodymyr Groysman , în legătură cu explozia de la mina de extragere a cărbunelui din regiunea Lvov, care s-a soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi persoane rănite.
„În numele Guvernului Republicii Moldova, exprim sentimentele noastre de compasiune şi solidaritate cu poporul ucrainean în aceste clipe grele. Vă rog să transmiteţi sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, precum şi însănătoşire grabnică celor care au fost răniţi”, se spune în mesajul semnat de Pavel Filip.
Potrivit presei internaţionale, 11 oameni au murit pe 2 martie în urma exploziei provocate de o scurgere de gaze la o mină de cărbune. 14 persoane au fost spitalizate, două dintre care se află în stare gravă. În momentul deflagraţiei în mină se aflau 172 de persoane.
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroshenko, a declarat data de 3 martie zi de doliu naţional.