Nadejda Hriptievschi, jurist în cadrul Centrului de Resurse Juridice, este de părere că Republica Moldova în prezent stă mult mai prost la capitolul justiție decât în anii precedenți. Potrivit ei, ultimul raport al Departamentului de Stat al SUA privind Republica Moldova este foarte bogat în exemple care demonstrează o atitudine foarte selectivă a autorităților publice față de foarte multe lucruri, transmite IPN.
„Și cred că este raportul care semnalizează foarte mult frica și hărțuirea oamenilor care nu sunt de acord cu autoritățile. Aici se face trimitere și la oponenții politici, dar și la mass-media”, a declarat jurista în cadrul emisiunii „Ora expertizei” de la postul de televiziune Jurnal TV.
Potrivit fostei judecătoare Domnica Manole, Consiliul Superior al Magistraturii nu-și execută rolul său de autoadministrare a sistemului judecătoresc și de apărare a independenței puterii judecătorești. „Acest organ s-a transformat într-un organ de presiune asupra judecătorilor. Ei sunt cei care de fapt sunt sabia lui Damocle care stă asupra judecătorilor și care au creat, în cele mai multe cazuri, starea asta de frică care domină în sistemul judecătoresc”, a menționat magistrata. În opinia ei, nu există voință nici pe interior din partea judecătorilor.
Fosta vidirectoare a Centrului Național Anticorupție, Cristina Țărnă, este de părere că judecătorii, pe hârtie, au parte de toată independența necesară pentru a activa. În opinia ei, există o problemă generală legată de comunicarea publică – majoritatea instituțiilor publice trec printr-o perioadă de autoizolare. „Iar în această situație de lipsă de comunicare sau comunicare foarte redusă, dozată și gestionată de o manieră care nu întotdeauna răspunde necesităților și intereselor de aflare a informației din partea opiniei publice, sigur că sentimentul de neîncredere, frică, de dezacord cu ceea ce se întâmplă în instituțiile statului doar o să crească. Același lucru nu este străin și pentru sistemul judecătoresc”, spune experta anticorupție.
Raportul Departamentului de Stat al SUA privind drepturile omului în Republica Moldova pentru anul 2018, publicat pe 13 martie, relevă faptul că justiția selectivă și corupția continuă să fie cele mai grave probleme cu care se confruntă cetățenii moldoveni. Deși legislația prevede sancțiuni penale pentru acte de corupție, guvernarea nu a reușit să pună în aplicare legea în mod eficient, se spune în Raport.