Moldova solicită suportul şi susţinerea Estoniei în relaţiile cu UE
Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, în cadrul întrevederii cu preşedintele Estoniei Arnold Ruutel, a salutat dialogul politic dintre Republica Moldova şi Republica Estonia, subliniind faptul că în ultimii ani caracterul dezvoltării relaţiilor bilaterale moldo-estoniene a înregistrat o ascendenţă continuă. La rândul său, Ruutel a declarat că autorităţile de la Tallinn sprijină aspiraţiile de integrare europeană ale Chişinăului, se spune într-un comunicat al Parlamentului, citat de Info-Prim Neo.
Lupu a subliniat interesul legislativului pentru impulsionarea relaţiilor interparlamentare bilaterale şi stabilirea unei cooperări eficiente între Legislativele ambelor state. În context, spicherul a salutat vizita apropiată a parlamentarilor moldoveni în Estonia, preconizată pentru luna aprilie curent, apreciind-o drept o bună oportunitate de a consolida relaţiile bilaterale pe dimensiunea parlamentară.
Totodată, spicherul a reiterat interesul Republicii Moldova de a prelua experienţa de integrare europeană a Estoniei, în special în privinţa armonizării legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar. În acest sens, Lupu a declarat că Moldova şi-a asumat angajamente unilaterale de preluare a modelului european de dezvoltare şi ajustare a sistemelor naţionale la standardele europene.
De asemenea, preşedintele Parlamentului a solicitat asistenţa şi suportul Estoniei în dialogul politic cu Uniunea Europeană. Spicherul a accentuat că Moldova mizează pe suportul şi susţinerea Estoniei în special în privinţa obţinerii, în anul 2008, odată cu expirarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare, a unui nou aranjament juridic în relaţiile cu Uniunea Europeană. Un alt domeniu este identificarea unui mecanism mai flexibil de asistenţă tehnică şi financiară pentru ţară. Programul TACIS, actualul instrument de asistenţă a UE, nu corespunde necesităţilor şi obiectivelor stipulate în procesul de implementare a Planului de Acţiuni RM-UE. Lupu a mai solicitat facilitarea includerii Republicii Moldova în anul 2006 în sistemul de Preferinţe Comerciale Autonome, aranjament economic aplicat în prezent statelor din cadrul Procesului de Asociere şi Stabilizare şi acordarea unui regim de vize cât mai favorabil pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Arnold Ruutel a menţionat, la rândul său, faptul că Estonia sprijină aspiraţiile de integrare europeană ale Republicii Moldova şi acordă ţării noastre, de rând cu Georgia şi Ucraina, o atenţie deosebită. Cooperarea bilaterală moldo-estoniană contribuie la promovarea democraţiei şi valorilor comune recunoscute de către Uniunea Europeană, a spus Arnold Ruutel. El a mai accentuat că Estonia susţine pe deplin aspiraţiile europene ale Republicii Moldova şi optează pentru implicarea mai activă a UE în promovarea reformelor democratice şi soluţionarea diferendului transnistrean.
Arnold Ruutel a exprimat disponibilitatea ţării sale de a împărtăşi experienţa de integrare europeană şi de armonizare a legislaţiei naţionale la rigorile comunitare, menţionând că Estonia dispune de o experienţă recentă în privinţa impactului social al ajustării cadrului legal la acquis-ul comunitar. În acest sens, oficialul estonian s-a pronunţat pentru impulsionarea cooperării interparlamentare bilaterale în domenii de interes comun precum reforma funciară, subliniind faptul că Parlamentului îi revine un rol important în promovarea reformelor democratice.
Aceasta este prima vizită a preşedintelui Estoniei în R. Moldova. În cadrul vizitei sale oficialul estonian a mai avut întrevederi cu preşedintele Vladimir Voronin, premierul Vasile Tarlev, a participat la Forumul oamenilor de afaceri din cele două ţări. Ruutel va mai vizita Complexul monastic Capriana şi Mănăstirea Hâncu.