Moldova și Ucraina vor colabora pentru protecția și dezvoltarea bazinului râului Nistru

Rada Supremă de la Kiev a ratificat Acordul dintre Guvernul Ucrainei și cel al Republicii Moldova, privind colaborarea în domeniul protecției si dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru. Potrivit unui comunicat de presă al Partidului Verde Ecologist (PVE) din Republica Moldova, în ultimii cinci ani, au fost întreprinse o serie de acțiuni pentru a determina autoritățile de la Kiev să ratifice documentul.

„Acordul respectiv a fost semnat de Republica Moldova și Ucraina în 2012. Documentul a fost ratificat de Moldova tot în 2012. Rada Supremă de la Kiev a tot evitat să ratifice acest acord. Și sub presiunea Partidului Verde Ecologist din Moldova, a Partidului Verde din Ucraina, cu susținerea Partidului Verde European și a Europarlamentarilor Verzi, s-a reușit”, a declarat pentru IPN, Anatolie Prohniţchi liderul Partidului Verde Ecologist din Republica Moldova.

Potrivit lui Prohniţchi, neratificând acordul, Ucraina nu avea nicio obligație privind râul și bazinul râului Nistru, pe partea sa. De acum încolo, toate măsurile pe care autoritățile ucrainene, doresc să le întreprindă referitor la folosirea râului Nistru, va trebui să le coordoneze cu Republica Moldova. Potrivit liderului ecologist, în timpul când în Republica Moldova, este interzis pescuitul, pe râul Nistru, pe partea dinspre Ucraina, se pescuia, ceea ce nu era normal.

„Acordul are prevederi clare cum să fie administrat un râu de la frontieră, fără ca cineva să aibă de suferit. Este un act juridic pe care trebuie să-l respecte și noi putem să înaintăm pretenții în caz dacă se încalcă. Nu o să mai poată construi barajele, contra cărora noi am luptat, pentru că avem un acord semna şi ratificat”, a mai precizat Anatolie Prohniţchi.

Acord dintre Guvernul Ucrainei și cel al Republicii Moldova, privind colaborarea în domeniul protecției si dezvoltării durabile a bazinului râului Nistru”, a fost semnat de către părți în 2012, la Roma.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.