Operatorii de Transport și Sistem (OTS) de energie electrică din Europa Continentală au realizat miercuri sincronizarea de urgență a Sistemului de Energie Continental European al ENTSO-E cu sistemele electroenergetice ale Ucrainei și Moldovei, transmite IPN.
Guvernul de la Chișinău precizează că această accelerare a proiectului de sincronizare aflat în derulare din 2017 a fost posibilă datorită studiilor anterioare efectuate de ENTSO-E și adoptării măsurilor de atenuare a riscurilor.
OTS-urile Europei Continentale susțin acum stabilitatea sistemului electroenergetic moldo-ucrainean în urma unei analize care a confirmat că o sincronizare de urgență este fezabilă din punct de vedere tehnic.
„Aceasta este un progres semnificativ pentru Ukrenergo și Moldelectrica precum și pentru OTS-urile Europei Continentale și deschide calea unor viitoare schimburi comerciale de energie, după ce toate testele vor fi finalizate”, se menționează într-un comunicat de presă al Guvernului.
În context, președinta Maia Sandu a declarat că autoritățile de la Chișinău cunosc care sunt vulnerabilitățile pe subiectul furnizării gazelor naturale și pe cel al aprovizionării cu energie electrică, iar decizia Uniunii Europene bucură. „Dar, bineînțeles, depinde de ce se va întâmpla în Ucraina și cât de repede se va încheia acest război, la modul practic. Pentru că altfel noi astăzi putem să cumpărăm energie electrică doar de la întreprinderea din partea stângă a Nistrului. Acum avem acest acces în teorie. Sperăm și în practică să putem să accesăm energia de pe piețele europene. Între timp avem un proiect foarte important care a fost lansat în vara anului trecut și aici este vorba despre conectarea cu piața românească pe linia Chișinău – Vulcănești. Este un proiect întârziat care ar fi trebuit să fie realizat mulți ani în urmă. Este important că l-am pornit și, în câțiva ani, această conexiune va fi realizată”, a mai spus șefa statului.