Moldova și România vor face schimb de date privind cererile de restituire a TVA

Șefii autorităților vamale din Republica Moldova și România, Vitalie Vrabie și Marius Atomei, au stabilit în cadrul unei întrevederi necesitatea creării unui mecanism privind schimbul de date cu referire la cererile de restituire a TVA la ieșirea din România, pentru bunurile cu o valoare mai mare de 300 de euro. Prin această măsură se urmărește excluderea cazurilor de solicitare neîntemeiată a scutirilor prevăzute de legislația comunitară, dar și prevenirea eschivării de la plata taxelor vamale pentru bunurile introduse în Republica Moldova, se menționează într-un comunicat de presă al Serviciului Vamal al Republicii Moldova, citat de IPN.

De asemenea, cei doi directori au abordat necesitatea optimizării schimburilor de informații privind scanările efectuate, fapt ce ar permite exploatarea echipamentelor de scanare doar în baza analizei de risc și a informațiilor parvenite. Iar în cazul consemnării unor fraude, părțile au obligația de a se informa reciproc despre ilegalitatea depistată în scopul profilării indicatorilor de risc la nivel local și regional.

Conducătorii celor două autorități vamale și-au reconfirmat angajamentul de a depune eforturi susținute și în vederea accelerării proceselor de implementare a celor două proiecte menite să degajeze fluxurile de la frontieră. Este vorba despre conceptul controlului comun, preconizat în primă fază pentru punctul de trecere Cahul-Oancea, și reabilitarea infrastructurii punctelor de trecere Leușeni-Albița, Sculeni-Sculeni și Giurgiulești-Galați. Lucrările vor fi efectuate în cadrul Programului Operațional România-Republica Moldova 2014-2020, finanțat de Uniunea Europeană și co-finanțat de guvernele celor două state beneficiare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.