Moldova și Grecia își vor recunoaște reciproc permisele de conducere

Cetățenii moldoveni care au decis să rămână și să activeze în Grecia vor avea posibilitatea să-și convertească permisele de conducere eliberate în Republica Moldova. Aceeași posibilitate o vor avea și grecii cu reședința în Moldova. Guvernul a aprobat astăzi ratificarea acordului dintre cele două state cu privire la recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, transmite IPN.

„Alăturat celorlalte acorduri semnate deja, Guvernul extinde lista țărilor care acceptă conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere pe principii de reciprocitate”, a declarat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros.

Astfel, va fi facilitată deplasarea rutieră internațională, permițând șoferilor să conducă legal în cele două state. Permisele vor fi convertite fără obligativitatea susținerii unui test teoretic sau practic.

Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Elene privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere a fost întocmit la Atena pe 2 iulie 2024.

Republica Moldova are semnate alte cinci tratate de recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere cu Turcia, Lituania, Italia, Albania, Spania, precum și o declarație comună de intenție cu Germania privind transcrierea permiselor de conducere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.