Moldova şi Georgia vor colabora în domeniul probaţiunii

Republica Moldova şi Georgia vor face schimb de experienţă şi vor organiza instruiri comune pentru colaboratorii din domeniul probaţiunii. Vineri, 20 februarie, Vladimir Popa, şeful Oficiului naţional de probaţiune din Moldova, a semnat un memorandum de cooperare cu Giorgi Arsoshvili, şeful Agenţiei Naţionale de executare a pedepselor non-privative de libertate şi Probaţiune din cadrul Ministerului de Corecţii din Georgia, transmite IPN.

Probaţiunea este un instrument orientat spre reducerea numărului de condamnaţi la închisoare pentru infracţuni penale prin aplicarea măsurilor neprivative de libertate pentru cei care dau dovadă de dorinţă de corectare, reintegrarea socială şi sporirea responsabilităţii sociale a acestor persoane. Persoanele în probaţiune beneficiază de programe de consiliere pentru a se putea integra mai uşor în societate şi de programe de pregătire profesională, având posibilitatea să înveţe mai multe meserii.

Vladimir Popa a declarat pentru presă că acest memorandum prevede o conlucrare strânsă dintre cele două state la capitolul probaţiunii. Angajaţii din domeniu vor participa la instruiri organizate în ambele state, vor participa la vizite de studiu şi vor face schimb cu cele mai bune practici din domeniu. De asemenea, statele vor conlucra la implementarea sistemului de monitorizare electronică a condamnaţilor eliberaţi preventiv din penitenciare.

Giorgi Arsoshvili a remarcat că pentru Agenţia Naţională de executare a pedepselor non-privative de libertate din Georgia este foarte importantă colaborarea internaţională. Partea georgiană este gata oricând să pregătească traininguri pentru colegii din Moldova. De asemenea, vor avea schimburi de experienţă privind riscul de recidivă la persoanele condamnate. Giorgi Arsoshvili a mai spus că pentru Georgia este prioritară ca pedeapsa prin privaţiune de liberate să se aplice efectiv. După ce se analizează gradul de risc se aplică programe individuale pentru persoanele din probaţiune.

Fiind întrebat dacă în Georgia persoanele care au fost condamnate la închisoare sunt acceptate ulterior greu în societate, Giorgi Arsoshvili a menţionat că şi în ţara sa există o problemă, din aceste considerente este necesară colaborarea pentru a fi preluate cele mai bune practici aplicate în domeniu.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut în Moldova se aflau în probaţiune circa 11 mii de persoane.

  • vladimir popa despre memorandum.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.