Moldova și China merg spre semnarea Acordului de Comerț Liber

Între 22-27 iulie la Beijing se va desfășura cea dea doua rundă de negocieri pe marginea Acordului de Comerț Liber dintre Republica Moldova si Republica Populară Chineză. Guvernul a aprobat, în ședința sa de vineri, componența nominală a delegației pentru participare la negocieri, transmite IPN.

Astfel, conducător al delegației va fi Iuliana Drăgălin, secretar de stat pe domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale la Ministerul Economiei și Infrastructurii. Iar printre membrii delegației se vor regăsi Vasile Luca, secretar de stat în domeniul politicilor/produselor de origine vegetală la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Iurie Ceban, director adjunct al Serviciului Vamal, Ela Mălai, director adjunct ANSA, alți factori de răspundere și consultanți de la autoritățile nominalizate, precum și de la Ministerul Finanțelor, Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Consiliul Concurenței..

Potrivit documentului aprobat, negocierea și semnarea Acordului de Comerț Liber cu China va impulsiona reciproc relațiile comercial-economice, va crea condiții pentru lansarea unor proiecte la nivel de agenți economici, precum și pentru atragerea investițiilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.