Moldova şi Cehia s-au angajat să aplice acordul de securitate socială
Moldova şi Cehia au semnat Aranjamentul administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securităţii sociale. Documentul a fost semnat la Chişinău, la 4 iunie, de către ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, şi ambasadorul ceh la Chişinău, Jaromir Kvapil, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului, aranjamentul prevede acordarea şi plata pensiilor pentru limită de vârstă şi de invaliditate cauzate de boli obişnuite şi de accidente de muncă sau boli profesionale, precum şi a pensiilor de urmaş.
Aranjamentul stabileşte mecanismele de plată ale prestaţiilor de asigurări sociale, instituţiile responsabile pentru plata lor, documentele care necesită a fi completate pentru ca persoanele îndreptăţite să poată beneficia de prestaţii, precum şi facilitarea comunicării între autorităţile competente, organismele de legătură şi instituţiile competente.
În conformitate cu prevederile acordului, persoanele interesate se pot adresa la „organismele de legătură”, pentru Republica Moldova – Casa Naţională de Asigurări Sociale, iar pentru Republica Cehă – Administraţia Cehă de Securitate Socială.