Moldova şi Azerbaidjan vor colabora pe dimensiunea investiţională, social-umanitară şi a tehnologiilor informaţionale

Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a avut la 23 aprilie, la Baku, o întrevedere bilaterală cu omologul său aze, Ilham Aliev. În declaraţiile pentru presă făcute după întrevedere, cei doi şefi de stat au menţionat caracterul constructiv al discuţiilor purtate, exprimându-şi convingerea că vizita actuală va contribui la intensificarea dialogului bilateral pe multiple planuri, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei. Vladimir Voronin şi Ilham Aliev s-au referit la necesitatea identificării posibilităţilor de implementare a unor proiecte concrete de colaborare, care să fie examinate în cadrul apropiatei şedinţe a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare comercial-economică. Printre direcţiile prioritare de colaborare au fost nominalizate domeniile energetic şi de combustibil, agroindustrial, investiţional, social-umanitar, al tehnologiilor informaţionale şi transporturilor. A fost anunţată şi disponibilitatea celor două părţi de a deschide o rută aeriană Chişinău-Baku, ceea ce va contribui la dinamizarea colaborării comercial-economice dintre ţările noastre. Un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit problematica conflictelor îngheţate. Vladimir Voronin şi Ilham Aliev au subliniat interesul pentru soluţionarea paşnică a conflictelor pe teritoriile Republicii Moldova şi Republicii Azerbaidjan, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a celor două ţări. La 23 aprilie au fost semnate şi trei acorduri interguvernamentale care vor completa cadrul juridic al raporturilor moldo-azere: cel privind colaborarea în domeniul energetic şi de combustibil; privind colaborarea şi schimbul de informaţii în domeniul combaterii încălcărilor legislaţiei economice şi fiscale; privind colaborarea în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale. Vizită oficială a preşedintelui Republicii Moldova în Azerbaidjan se va încheia la 24 aprilie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.