Moldova ratează oportunităţi vaste din cauză că nu se foloseşte pe deplin de privilegiile acordate de statutul de membru al CSI
Nu există nici o contradicţie dintre calitatea de membru CSI şi procesul de integrare europeană. Moldova, care nu foloseşte nici jumătate din acele privilegii pe care le oferă calitatea de membru CSI şi GUAM, ratează oportunităţile de participare în diferite proiecte economice, energetice, de tranzit. Această opinie au exprimat-o participanţii unei mese rotunde organizate de asociaţia obştească „Institutul Social Democrat”, care a avut ca şi temă politica externă a R. Moldova.
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, au fost expuse unele opinii separate, conform cărora Moldova într-un viitor apropiat ar putea suferi pierderi serioase ca efect al reducerii tranzitului de gaz prin teritoriul ţării, reorientării hidrocentralei de la Kuciurgan spre Ucraina, construcţiei de către Ucraina a unor magistrale care înconjoară Moldova. Unii participanţi la discuţii au ajuns la concluzia că problemele politicii externe moldoveneşti au la bază lipsa unor propuneri concrete din partea Moldovei către Rusia şi CSI.
Analistul Veaceslav Ioniţă, citat de Institutul Social Democrat, a menţionat că Moldova rămâne în urma Ucrainei şi unor state CSI în implementarea diverselor proiecte energetice. Din punctul de vedere al economistului, capitalul care vine în Moldova este unul "de cazinou", din considerentul că în ţară există un cadru instituţional care favorizează aceste lucruri. Deşi Moldova de jure este membru CSI, de facto Moldova nu a făcut nimic pentru a beneficia de acele privilegii pe care le oferă această organizaţie. Chiar dacă Moldova nu ar fi avut un "război al vinurilor" cu Rusia, oricum am fi pierdut piaţa rusească a vinului din cauza lipsei unor măsuri concrete în această direcţie, a exemplificat analistul.
Potrivit ex-ambasadorul Moldovei în Turcia, Fiodor Angheli, una din problemele fundamentale ale RM constă în faptul că în permanenţă încercă să-şi soluţioneze problemele proprii pe contul altor state. Chiar şi Planul Kozak nu a fost elaborat în ţară. Dar s-ar fi putut invita experţii, s-ar fi putut apela la societatea civilă, şi abia pe urmă să se înţeleagă cu Moscova, Bruxellessul, Washingtonul, a menţionat sursa citată.
Viorel Cibotaru, directorul Institutului European de Cercetări Politice, a subliniat că integrarea Ucrainei în NATO este inevitabilă. Potrivit expertului, aceasta automat soluţionează şi problema statutului juridic al Moldovei, precum şi de orientare a politicii sale externe.
Ex-preşedintele R. Moldova, Petru Lucinschii a menţionat că Moldova obiectiv este obligată să prietenească cu Rusia, fiindcă avem foarte multe legături şi afinităţi culturale, economice, istorice, se menţionează în comunicatul Institutului Social Democrat.