Moldova poate depune o solicitare privind exportul de peşte, ouă şi carne în UE
Comisia Europeană este dispusă să primească solicitarea oficială din partea Republicii Moldova privind exportul de peşte, ouă şi carne de pui în UE, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei, luni, 19 noiembrie, la Bruxelles, a avut loc şedinţa Subcomitetului pe Comerţ şi Investiţii Republica Moldova-UE. Ministerul Economiei a prezentat o informaţie despre schimburile comerciale ale ţării şi procesul de implementare a recomandărilor CE în contextul negocierilor Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător RM-UE (ZLSAC).
Conform informaţiei prezentate, în ultimii 3 ani în comerţul exterior al Republicii Moldova partenerul comercial principal rămâne a fi Uniunea Europeană, cu o pondere de 47% în exportul total şi 44,7% în importul total în primele 8 luni ale anului curent.
Partenerii europeni, participanţi la şedinţă, au dat o apreciere pozitivă reformelor progresive efectuate de către Republica Moldova în domeniul concurenţei, infrastructurii calităţii, serviciilor financiare şi administrării vamale. În special, a fost subliniat progresul suficient în domeniul standardizării şi măsurilor sanitare şi fitosanitare, care va permite părţii moldave să exporte în timpul apropiat peşte, ouă şi carne de pui pe piaţa UE.
Părţile au supus unor discuţii separate subiectul privind eliminarea aplicării discriminatorie a taxei ecologice la import în Moldova şi prevederile Legii comerţului cu metal uzat. Comisia Europeană a subliniat necesitatea urgentării adoptării de către Parlament a proiectului de lege privind taxa ecologică şi liberalizarea exportului metalului uzat.