Moldova pierde din cauza inegalităților mai mult de 10% din dezvoltarea umană, PNUD

Republica Moldova se poziționează pe locul 107 din 189 de state și teritorii conform indicelui dezvoltării umane, care măsoară progresul național în domeniul sănătății, educației și veniturilor. Acesta este publicat anual de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în rapoartele sale privind dezvoltarea umană, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al PNUD Moldova.

Potrivit comunicatului, valoarea indicelui dezvoltării umane pentru Moldova în 2018 a fost de 0,711 –  ceea ce plasează țara în categoria de dezvoltare umană înaltă. Totuși Moldova a pierdut 10,4% din progresul de dezvoltare umană din cauza inegalităților persistente.

Potrivit PNUD, în timp ce se reduc decalajele dintre nivelurile de trai, apar noi forme de inegalități, provocate de accesul inegal la educație, servicii de sănătate și tehnologii, care afectează oamenii cei mai săraci și vulnerabili. La fel, este menționat faptul că pentru populația urbană aflată în creștere, riscul de sărăcie alimentară și de sărăcie energetică sunt foarte mari.

Pentru atenuarea inegalităților existente și viitoare, PNUD Moldova recomandă introducerea obiectivului de reducere a inegalităților în politicile existente în domeniul protecției sociale, incluziunii, non-discriminării, dezvoltării afacerilor, sănătății și educației. De asemenea, se recomandă creșterea economică fără a majora taxele și impozitul pe venit, dar și implementarea reformei privind serviciile spitalicești, cu regionalizarea serviciilor specializate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.