Analiză IPN: Prin semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Republica Moldova a obţinut cel mai puternic aliat din istoria sa în depăşirea problemelor interne şi externe cu care se confruntă.
---

Finalizarea ciclului intern de acţiuni, legate de semnarea şi ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fixat un şir de transformări sistemice în peisajul socio-politic al ţării, generate de procesul complex, îndelungat şi complicat al negocierilor pe marginea acestui Acord. Prima şi cea mai importantă noutate ţine de faptul că Republica Moldova nu mai este singură în faţa pericolelor, interne şi externe, cu care se confruntă în mod tradiţional state de proporţiile şi cu problemele Moldovei.

Simplu vorbind, de acum înainte, pentru Republica Moldova este ceva mai puţin posibilă, decât până acum, repetarea scenariului Crimeei, Donbasului, Luhansklui, Abhaziei sau Osetiei de Sud, dar şi al celui început în Republica Moldova la 2 martie 1990, şi încă neterminat, când forţe militare străine au intrat făţiş în luptă împotriva autorităţilor constituţionale, de partea unor cercuri separatiste, numite mai nou şi, poate, mai adecvat, teroriste. Pentru prima dată, Republica Moldova a intrat, fie şi ca asociat, în orbita celei mai importante structuri de pe continent, care chiar dacă nu dispune de forţe armate proprii, are în schimb un potenţial politic şi economic de luat în seamă de către orice eventuali neprieteni ai Republicii Moldova. Recent de tot, acest potenţial a început să fie pus în aplicare în cazul crizei regionale din Ucraina, inclusiv datorită căruia criza nu a avut şi, sperăm, nu va avea finalitatea proiectată iniţial de arhitecţii ei.

Este adevărat că Republica Moldova a făcut şi până acum parte dintr-o organizaţie interstatală – Comunitatea Statelor Independente. Dar, pe de o parte, CSI s-a dovedit neputincioasă şi inutilă în cazul scenariilor descrise mai sus şi al altora asemănătoare, pe de altă parte, CSI a jucat rolul de paravan pentru acest gen de abateri de la normele convieţuirii internaţionale. Poate, pe acest fundal, devine şi mai evidentă diferenţa dintre Uniunea Europeană şi orice alte structuri continentale.

E una când o spune Moldova, e alta când o spune UE pentru Moldova

Este foarte relevant în acest sens gestul UE deja a doua zi după ratificarea Acordului în Parlamentul de la Chişinău, când şi-a exprimat oficial regretul privind decizia autorităţilor ruse de a interzice, în chiar ziua ratificării, exportul anumitor produse din carne din Moldova. De notat că UE şi-a făcut publică poziţia înainte de a „lua legătura cu partenerii din Moldova pentru a înţelege toate faptele ce ţin de această interdicţie impusă de către autorităţile din Rusia…”. Aceasta este o premieră absolută în relaţiile Moldovei cu UE, care decurge din principiul de „solidaritate reciprocă”, prevăzut de Acord. Acesta, de asemenea, prevede elaborarea unor planuri de răspuns la riscurile asimetrice care apar în relaţiile Republicii Moldova cu alte ţări. Sunt măsuri de redresare a situaţiei în problema migraţiei, cea a embargourilor care pot afecta economia Republicii Moldova, mai exact, contra-măsuri pentru riscurile care pot să apară, în principal, din considerente politice. Cu această primă ocazie de implementare a prevederilor Acordului, UE readuce aminte că Acordul de Asociere şi DCFTA UE-Moldova este compatibil cu acordurile preferenţiale de comerţ între Rusia şi Moldova şi că nu există niciun impact negativ asupra acestora. Este una când despre acest lucru spune, fie şi de foarte multe ori, mica Republică Moldova din spaţiul post-sovietic şi alta e când o afirmă UE pentru Moldova.

Economicul va influenţa politicul

Iar pe fundalul acestor noi realităţi ne-am putea aştepta la perspective ceva mai „calde” şi mai apropiate pentru soluţionarea conflictului transnistrean, îngheţat se părea, pentru totdeauna. UE nu are armate, dar are voinţa şi finanţele necesare pentru a contribui la modernizarea teritoriului ţării de pemalul drept al Nistrului, astfel ca acesta să devină atractiv pentru populaţia de pe malul stâng. UE are înţelepciunea şi răbdarea de a oferi şi malului stâng asistenţă tehnică şi financiară pentru dezvoltare în măsura în care îşi permite administraţia de acolo să o accepte. UE are înţelegerea şi insistenţă să stimuleze, inclusiv financiar, consolidarea încrederii între cele două maluri. UE are perspicacitatea să ofere oamenilor de afaceri din regiunea transnistreană, prin Acordul de Asociere cu Republica Moldova,  şansa de a-şi menţine şi aprofunda relaţiile economice, şi aşa destul de strânse, cu UE, încă pentru o perioadă destul de îndelungată. Mediul de afaceri, dar şi bugetul regiunii transnistrene, ar avea de pierdut destul de mult, poate, catastrofal, dacă ar fi stopate, acum sau pe viitor, exporturile substanţiale pe piaţa UE. Este de aşteptat că mediul de afaceri transnistrean nu va ceda uşor presiunilor politice care ar impune ruperea relaţiilor cu UE. Este de aşteptat că, de data aceasta, economicul va fi acela care va influenţa politicul din regiune, spre deosebire de toată perioada de până la semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu UE. Sensul acestor presiuni „inverse” nu poate fi altul decât acceptarea reglementărilor europene, şi relaţii economice trecute prin Acordul de liber schimb, semnat cu Chişinăul oficial.

În context, sunt relevante informaţiile de zilele trecute, potrivit cărora, pentru prima dată întârzie asistenţa oferită de Federaţia Rusă la plata pensiilor pentru oamenii în etate şi invalizii din regiune, iar plata pentru serviciilor comunale creşte, iar salariile bugetarilor se micşorează. Pe de altă parte, nu poate fi o întâmplare faptul că a doua zi după ratificarea Acordului, Guvernul Republicii Moldova a alocat asistenţă financiară suplimentară pentru locuitorii satelor din stânga Nistrului, subordonate autorităţilor constituţionale. O bună parte din banii Chişinăului sunt bani europeni. Astfel, UE arată semne clare că îşi doreşte relaţii de parteneriat cu toată Republica Moldova, că nu îşi doreşte o „gaură neagră”, imprevizibilă şi periculoasă, la hotarul său şi face mult din ceea ce poate face pentru ca această ţară să se reîntregească teritorial, dar şi politic, social, cultural. Poate pentru prima dată de la începutul acestui conflict au apărut premisele să credem că soluţionarea diferendului transnistrean este o chestiune de timp.

Această concluzie este confirmată şi de noua poziţie în problema transnistreană a Ucrainei vecine, care şi ea a semnat un acord similar de asociere cu UE, respectiv a intrat şi ea pe orbita UE. În lumina tristei sale experienţe recente, Ucraina a înţeles mai bine pericolele pentru sine care vin de la nesoluţionarea conflictului transnistrean. Pericolele sunt fundamentale pentru chiar existenţa Ucrainei ca stat, dacă se ţine cont de scenariile de „transnistrizare” a statului vecin, în special a Sudului şi Sud-Estului său, cu scopuri departe de interesele poporului ucrainean.

Linia de demarcare UE vs. UV

De altfel, noul statut al Ucrainei, legiferat prin Acordul său de asociere, oferă, de asemenea, pentru prima dată, „dezlegare” oficială de posibilitatea şi necesitatea aderării Republicii Moldova la Uniunea Vamală care, nici teoretic, nici practic, nu poate fi realizată fără hotare comune cu ţările membre ale acesteia, dar şi la Uniunea Economică Euro-Asiatică (UEEA), dar şi la proiectul „Lumea Rusă”, promovate, în cea mai mare parte, prin forţă, inclusiv militară, embargouri, şantaje şi interdicţii. Spre deosebire de metodele civilizaţionale ale Uniunii Europene. 

Procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere a generat şi anumite schimbări calitative în cadrul clasei politice moldoveneşti, inclusiv la nivel de guvernare şi opoziţie. Aceasta pentru că de la 2010 încoace linia de demarcare a confruntărilor politice interne a trecut anume prin dilema „Uniunea Europeană vs. Uniunea Vamală (mai nou – UEEA)”.

La nivel de guvernare, nu este greu să ne imaginăm ce s-ar fi întâmplat cu partidele, alianţele şi coaliţiile venite la putere după 7 aprilie 2009, dacă nu era la mijloc ideea unificatoare a orientării europene. Acum, când a fost realizată o etapă importantă a acestui proces, poate chiar două, dacă luăm separat regimul liberalizat de vize, contează mai puţin gradul iniţial diferit de voinţă, capacitate  şi sinceritate politică pro-europeană a componentelor celor trei guvernări democratice. Contează finalul, contează voinţa şi capacitatea lor  de a se adapta din mers condiţiilor mereu crescânde  înaintate de negocierile cu UE privind Acordul. Poate că pe alocuri s-a trişat, s-au urmărit şi se vor mai urmări interese personale şi corporative decât naţionale în această relaţie „bănoasă” cu UE, cunoscută sub numele „mai mult pentru mai mult”, dar s-ar putea întâmpla ca anume aceasta să fie unica cale prin care elita politică să fie impusă să-şi construiască propria „capcană democratică” sub formă de reguli şi instituţii democratice viabile care ar veghea respectarea legilor şi drepturilor de către toţi în Moldova, fără excepţie. Altă cale sunt revoluţiile şi războiul civil, care, se ştie, sunt iniţiate de entuziaşti, dar de rezultatele lor profită, de regulă, nemernicii, în orice caz, nu omul simplu. 

O schimbare de comportament în interiorul coaliţiei

Din alt punct de vedere, semnarea şi ratificarea Acordului oferă o ocazie clară de a remarca şi schimbarea de comportament în interiorul coaliţiei de guvernământ, în direcţia umanizării şi civilizării acestora. Timp de un an şi ceva, componentele Coaliţiei Pro Europene nu au dat nici un pretext real de critică pentru felul în care comunică între ele, chiar dacă cineva s-a spetit din greu să le provoace. Este de presupus că anumite tensiuni continuă să existe, ar trebui să ne alertăm, în sensul în care se alertează liderul Mişcării Antimafie Mocanu, dacă ar fi altfel, dar partidele Coaliţiei şi-au făcut lecţia în privinţa „spălării rufelor partinice în public”. Fără acest scop pe care l-au avut permanent în vizor – semnarea Acordului cu UE – este greu să ne închipuim că ar fi rezistat până la capăt. În calitate de cel mai proaspăt exemplu, am putea aduce modul cum a fost soluţionată problema cine merge la Bruxelles, pe 27 iunie, pentru semnarea Acordului din parte Republicii Moldova. Cu siguranţă că au existat rivalităţi, care, iarăşi, au fost stimulate din interiorul şi exteriorul Coaliţiei, însă până la urmă a fost găsită, de presupus prin consens, formula cea mai indicată. A mers premierul Leancă şi în felul acesta au fost puse în valoare şi meritele guvernelor Filat 1 şi 2, şi al actualului Guvern, şi al Coaliţiei în întregime, dar şi al clasei politice şi societăţii moldoveneşti în ansamblu. O apreciere aparte merită preşedintele Nicolae Timofti care, dacă a avut de ales, a ales să nu meargă la Bruxelles. Să fixăm că pentru aceasta a fost dur criticat anume de cei care nu-i recunosc legitimitatea aflării în funcţie, s-a ajuns chiar la aceea că i s-a cerut demisia. Cel puţin din exterior, a fost un gest prin care s-a pus în valoare înţelepciunea şi meritocraţia în politică, lucruri mai rar întâlnite până acum, poate chiar foarte rar.

Mulţumită inclusiv opoziţiei

Într-un anumit fel, meritul semnării Acordului îi aparţine şi opoziţiei politice anti-europene. Şi nu doar pentru că a ţinut trează guvernarea arătându-i asupra pericolelor de deturnare a cursului european. Mai importante în acest sens pot fi considerate unele procese care pot fi apreciate drept modernizare a unor formaţiuni politice importante, în special PCRM. Ceea ce se petrece în ultimul timp în acest partid poate fi calificat ca „detalibanizarea” procesului politic din Republica Moldova, care presupune mizarea mai mult pe forţa argumentului decât pe argumentul forţei. Să nu uităm că şi procesele pur interne de partid au fost marcate puternic de disputa extra- şi interpartinică dintre adepţii şi oponenţii ideii pro-europene. Poate şi în aceste procese trebuie căutate explicaţiile unei uşoare detensionări a situaţiei interne din Republica Moldova, cel puţin în perioada semnării şi ratificării Acordului, comparativ cu perioada legată de ziua de 9 mai. Este de presupus că anumiţi lideri de opoziţie, mai înţelepţi, au pătruns mai bine decât alţii riscurile repetării scenariului ucrainean şi nu-şi văd rolul în a da foc ţării cu propriile mâini.

Este adevărat că unele partide şi lideri de orientare anti-europeană, ceva mai puţin importanţi decât PCRM, continuă să „talibanizeze” atmosfera politică din ţară, acum ca şi înainte de semnare, dar sperăm că este o chestiune de timp şi de vârstă politică, nu de altceva, mai periculos pentru interesele şi soarta acestei ţări. Sperăm că nu au ştiut ce spun când au vorbit despre „riscul de a pierde ţara”, în condiţiile când chiar cei mai înrăiţi oponenţi din afară ai europenizării Moldovei se limitau doar la ameninţarea cu pierderea „unui vagon – două”. Poate ajung şi aceştia cu timpul să însuşească regula elementară a acestui secol, conform căreia orice întorsătură de curs se poate face exclusiv prin câştigarea alegerilor şi nu altfel.

Vina dată pe actuala guvernare va fi o slabă consolare

Actul semnării şi ratificării Acordului de Asociere a fixat o mobilizare şi mai mare a organizaţiilor şi liderilor societăţii  civile de orientare pro-europeană. Lansarea recentă a Platformei „Pentru Europa” arată asupra unui model de comportament pe care urmează să-l preia toată lumea căreia îi pasă de această perspectivă de dezvoltare a ţării, inclusiv persoanele, organizaţiile şi formaţiunile care nu vor sau nu pot să sprijine guvernarea actuală, pe motive electorale, precum şi de alt ordin. Dar comunicarea cu populaţia privind beneficiile apropierii de Europa nu mai este doar o cauză a guvernării, inclusiv pentru că însăşi guvernarea a recunoscut că nu a reuşit prea mult. Dar de această comunicare şi concluziile la care va ajunge societatea depind în măsură determinantă rezultatele alegerilor din 30 noiembrie, precum şi şansele de continuare a cursului european, inclusiv, prin implementarea prevederilor Acordului de Asociere. O eventuală pierdere a acestor alegeri ar însemna o nouă aruncare a Moldovei în sertarele Istoriei  pe încă minimum 10-20 de ani, dacă nu pentru totdeauna. Vina dată pe actuala guvernare va fi o slabă consolare, ea a făcut tot ce a putut ca lucrurile să ajungă până aici, deşi poate că se putea şi mai bine.

Este vorba, întra-adevăr, de un merit şi, după cum spuneam, nu doar al unor partide şi politicieni, ci, mai întâi, al societăţii moldoveneşti care a conferit, în mai multe alegeri, legalitate şi legitimitate actualei guvernări pentru cursul pro-european. Desigur, la o anumită dinamizare a lucrurilor privind semnarea Acordului de Asociere a contribuit şi criza regională, dar meritul special aparţine societăţii şi clasei politice moldoveneşti. Exemplul cel mai grăitor în acest sens este regimul liberalizat de vize, oferit moldovenilor de către europeni, pentru că vor beneficia de el nu doar Leancă şi Corman, nu doar Filat şi Lupu, şi Hadârcă, ci toţi cetăţenii Moldovei fără excepţie. Iar aceasta înseamnă că fiecare dintre noi am susţinut acest examen de testare la încredere: cineva prin legi şi alte documente euroconforme, cineva prin votul pe care l-a dat, cineva prin comportamentul civilizat de zi cu zi, aici, acasă, sau în străinătate, la munci sau la studii. Şi până la semnarea Acordului, dar în special prin el, moldovenii şi-au demonstrat şi confirmat voinţa şi capacitatea de a se integra în familia europeană. Şi de aceea merită să nu rămână „singuri acasă”.

Valeriu Vasilică, IPN