Moldova nu are bani pentru a data vestigiile descoperite pe teritoriul său

Vestigiile descoperite în Moldova nu pot fi datate exact pentru că statul nu poate plăti aceste cercetări, iar sponsorizări din altă parte nu sunt, a declarat pentru Info-Prim Neo, profesorul Ion Tentiuc, şeful sectorului arheologie la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei. O datare exactă a vestigiilor se obţine doar prin bombardarea probelor cu atomi. Savanţii moldoveni au reuşit să încheie un acord cu Institutul de Fizică Atomică de la Bucureşti care va deschide un astfel de laborator la sfârşitul anului curent sau la începutul anului viitor. Alte centre de cercetare în regiune sunt în Kiev şi în Sankt-Petersburg, dar aici se admit erori şi de 500 de ani, astfel că nu se merită să se cheltuie câte 100 de euro pentru datarea unei probe, a spus profesorul. Centre moderne sunt în Cambridge, Berlin, Kiel, dar acestea sunt foarte scumpe. O probă cercetată costă în jur de 500 de euro şi, de obicei, sunt necesare 2-3 verificări pentru datarea acesteia. În Moldova, în lipsă de finanţări şi laboratoare performante, sunt utilizate metode tradiţionale de datare: analize în stratigrafie succesivă verticală şi analize numismatice, adică cercetarea monedelor, care deseori au data pe ele. Veaceslav Bicbaiev, un alt specialist al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, analizează imagini aerofotogramice, care evidenţiază de la înălţimi mari aşezămintele arheologice prin reliefarea acestora pe lanuri. Majoritatea planurilor prezintă numeroase aşezăminte umane din eneolitic şi epoca bronzului din cultura tripolie. Din păcate, spune expertul, nu există suficientă finanţare pentru a face mai multe poze din avion sau măcar pentru a le analiza pe loc. Cele mai potrivite pentru cercetări sunt zonele de la nord, unde câmpurile nu sunt atât de intens cultivate, respectiv vestigiile nu sunt distruse, însă muzeul nu-şi permite nici să plătească deplasarea acolo, în condiţiile în care majoritatea cercetătorilor lucrează din pasiune şi entuziasm, a menţionat Veaceslav Bicbaiev. Conform legislaţiei, fiecare construcţie într-o zonă veche a oraşului trebuie însoţită de cercetarea arheologică a pământului de la fundament. Doar după înregistrarea acestor date şi recuperarea obiectelor vechi păstrate se poate construi pe teritoriul respectiv. În majoritatea cazurilor, însă, această obligaţie este pur şi simplu ignorată, spun arheologii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.