Moldova negociază cu BEI două proiecte noi în agricultură
Moldova negociază cu Banca Europeană de Investiţii finanţarea a două noi proiecte în sectorul agricol, a comunicat ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, citat de Info-Prim Neo.
Unul dintre proiecte se referă la finanţarea Pieţei en gros Chişinău. Valoarea proiectului este de circa 26 mln euro. Calculele finale nu au fost încă prezentate.
Concomitent se negociază şi cu alţi potenţiali donatori pentru crearea infrastructurii de vânzări en gros în localităţile republicii. „Cu Cehia se negociază o finanţare pentru edificarea unei pieţe en gros la Sculeni, localitate la frontiera cu România, iar cu Japonia pentru crearea unei reţele de pieţe în alte sate din Moldova. Acestea există şi în prezent, dar activează în condiţii neadecvate. Noi vrem să fie construite hale pentru comerţ. Iarna acestea să se încălzească, iar vara să fie utilate cu ventilatoare şi alte instalaţii frigorifice pentru ca producţia, în special cea de origine animală, să fie comercializată în condiţii optime şi să ajungă la consumatori în stare bună”, a declarat ministrul.
Ce cea dea doua finanţare în proces de negociere cu BEI este pentru un proiect în dezvoltarea producţiei de lapte. „BEI este interesată să susţină implementarea unor proiecte de importanţă majoră pentru ţară. Acest proiect în dezvoltarea producerii de lapte va fi unul amplu, implementarea căruia va solicita resurse mari. Noi solicităm la început de la BEI o finanţare de 30 mln euro, dar se va mai vedea”, a menţionat Vasile Bumacov.
Condiţiile în care va avea loc finanţarea în aceste două proiecte se discută.
În anul curent a fost lansat şi Programul de restructurare a sectorului vitivinicol, pentru implementarea căruia BEI oferă o finanţare în valoare de 75 mln de euro.