Moldova, la mijlocul clasamentului eficienţei politicilor de atragere a investiţiilor

Moldova se află la mijlocul clasamentului eficienţei politicilor de atragere a investiţiilor în economia naţională printre ţările din Europa de Sud-Est, potrivit Investment Reform Index (IRI) – 2010, elaborat de Organizaţia de Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite Info-Prim Neo Programul OECD/IRI are drept scop evaluarea cantitativă şi calitativă a politicilor investiţionale, comerciale, de impozitare şi de dezvoltare a capitalului uman, a celor ce ţin de accesul agenţilor economici la finanţare etc. Anume aceste aspecte, potrivit OECD, determină în mare măsură climatul de afaceri şi investiţional într-o ţară. Evaluarea s-a făcut pe parcurs de două luni. Au fost solicitate atât opiniile persoanelor care activează în structurile de stat, cât şi a oamenilor de afaceri. „Pe unele poziţii Republica Moldova e puţin mai sus decât media pe ţări, pe altele – puţin mai jos”, a spus la o conferinţă de presă Antonio Fanelli, reprezentantul OECD. Experţii OECD au subliniat şi succesele înregistrate de Republica Moldova în ce priveşte cadrul legal de atragere a investiţiilor străine directe. Însă, spun ei, este necesar să se ajungă la o finalitate în ce priveşte propunerea de vânzare a terenurilor agricole, lansată recent. De asemenea, se cere perfecţionarea sistemului educaţional, astfel ca formarea profesională să răspundă cererii pe piaţa muncii. Având în vedere începerea, în viitorul apropiat, a negocierilor pe marginea Acordului de liber schimb cu UE, este foarte importat să fie definite clar competenţele organismelor de reglementare şi supraveghere în domeniul siguranţei alimentelor, în domeniul veterinar şi cel de protecţie a plantelor, menţionează experţii OECD. Alte recomandări se referă la dezvoltarea unui sistem de garanţii pentru export, impulsionarea reformei regulatorii şi îmbunătăţirea administrării fiscale. Viceministrul economiei, Sergiu Ciobanu, a menţionat că multe din recomandările OECD sunt incluse în Programul „Relansăm Moldova”, prezentat Comunităţii donatorilor la Bruxelles, în luna martie. „La elaborarea IRI nu au fost luate în consideraţie reformele din ultimul timp, pe care le-a efectuat guvernul pentru a înlătura barierele la exportul unor produse, pentru a micşora numărul de certificate obligatorii şi a reduce povara raportării prin transmiterea declaraţiilor fiscale prin internet etc. Sperăm că la anul Moldova va avea o poziţie mai bună”, a spus Sergiu Ciobanu. În clasament au intrat Albania, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Kosovo, Moldova, Muntenegru, România şi Serbia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.