Moldova la egalitate cu Italia

Selecţionata Moldovei la fotbal de juniori „Under 19” a remizat cu scorul de 2-2 în compania echipei similare a Italiei, în cel de-al doi-lea meci preliminar al Campionatului European din 2009, transmite Info-Prim Neo. Tricolorii au reuşit să deschidă scorul în minutul 13 al meciului prin Dumitru Vornişel însă s-au văzut egalaţi după doar 10 minute de joc prin Mendicino Ettore. Repriza a doua a avut un deznodământ dramatic. Moldovenii au preluat conducerea pe tabela de marcaj după golul marcat de Anatol Cheptene (min 70) şi au ratat alte două ocazii uriaşe de a pereclita poarta „peninsularilor”, în timp ce acelaşi Mendicino Ettore (min 90) a pus capăt intrigii, stabilind scorul final. După încheierea partide, antrenorul selecţionatei Moldovei , Vlad Goian, a declarat că elevii săi ar fi meritat să câştige în faţa Italiei. „Fotbaliştii moldoveni au jucat excepţional, am avut numeroase ocazii spre final şi am fi putut să ne impunem în mod categoric. Avem şanse de calificare şi trebuie să le fructificăm”, a conchis oficialul. Naţionala Moldovei va întîlni pe stadionul „Zimbru” din capitală marţi, 7 octombrie, selecţionata Letoniei. Pentru o eventuală calificare în grupa de elită a Campionatului European, tricolorii au nevoie de victorie în ultima partidă, cu condiţia ca Italia să remizeze sau să piardă în faţa Rusiei. [Rezultatele etapei a II a turneului de calificare:] Rusia-Letonia 2-0 Italia-Moldova 2-2 [Clasament:] Rusia 6 p Italia 2 p Letonia 1 p Moldova 1 p [7 octombrie:] Moldova-Letonia Chisinau, stadionul Zimbru, 15 00 Italia-Rusia Orhei, Complexul Sportiv, 15 00

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.