Cetățenii moldoveni vor beneficia în continuare de regimul fără vize cu statele spațiului Schengen. Acest lucru este posibil deoarece Republica Moldova își onorează angajamentele aferente acestui regim. O arată cel de-al cincilea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize publicat de Comisia Europeană, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, printre recomandările adresate Republicii Moldova, care sunt corelate cu statutul de stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană, se numără continuarea campaniilor de informare dedicate regimului fără vize, divizarea clară a atribuțiilor autorităților de prevenire și combaterea a corupției.
Comisia Europeană recomandă finalizarea armonizării legislației naționale la legislația UE în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor și sporirea eforturilor de combatere a crimei organizate, inclusiv a anumitor rețele de organizare a migrației ilegale și de contrabandă de mărfuri în UE, în cooperare strânsă cu instituțiile Uniunii Europene.
În cei opt ani de funcționare a regimului fără vize cu statele spațiului Schengen, aproape două milioane jumătate de moldoveni, deținători de pașapoarte biometrice, au beneficiat de acesta.