Moldova intră într-un nou val de COVID-19

Republica Moldova intră într-un nou val de COVID-19. În prima săptămână din anul curent, 3-9 ianuarie, numărul cazurilor noi de infectare a crescut cu 78 la sută,  iar a deceselor provocate de coronavirus – cu 26 la sută. De cealaltă parte, numărul pacienților vindecați a scăzut cu 36 la sută față de săptămâna precedentă, a comunicat Nicolae Jelamschi, directorul Agenției Naționale de Sănătate Publică, în cadrul unei conferințe de presă, transmite IPN.

Potrivit directorului ANSP, creșterea numărului cazurilor noi  este cauzată și de faptul că mulți cetățeni au revenit de peste hotare ca să petreacă vacanța în Republica Moldova. 90 la sută din cazurile de COVID sunt varianta Delta, iar 10 la sută – noua tulpină Omicron. Incidența prin COVID-19 în ultimele șapte zile a fost de 99 de cazuri la 100 de mii populație.  

29 la sută din populația Republicii Moldova este vaccinată împotriva COVID-19. Printre vaccinați sunt și 5 mii de copii. Cea mai mare rată de imunizare se atestă în Chișinău, Bălți, Soroca și Dubăsari. La polul  opus, cu cea mai scăzută rată de imunizare, se află UTA Găgăuzia, Sângerei, Leova.

Pentru vaccinare sunt disponibile serurile companiilor Pfizer, Moderna, AstraZeneca, Sinovac și Sinopharm.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.