Moldova, în actualitatea crizei energetice europene

Moldova, la fel ca și Macedonia de Nord și Bosnia și Herțegovina, se bazează exclusiv pe gazul rusesc, notează surse occidentale, citate de IPN, specificând că Statele Unite lucrează asupra unor planuri de livrare a gazelor naturale în Europa, în cazul că Rusia va înceta alimentarea consumatorilor europeni în contextul escaladării crizei ruso-ucrainene.

Totodată, datele Agenției Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Energie evaluează că Germania importă aproximativ jumătate din necesitățile de gaze din Rusia, în timp ce în Franța doar un sfert din cantitățile consumate provin din Rusia, bazându-se, mai mult, pe livrările din Norvegia. Italia ar fi, de asemenea, printre cele mai afectate economii majore, cu o dependență de 46% de gazul rusesc.

În schimb, Marea Britanie o jumătate din cantitatea necesară de gaze le ia din surse interne și importuri, mai ales din Norvegia și Qatar. Gazele folosite în Spania provin, preponderent, din Algeria și Statele Unite.

Într-o dependență decisivă de gazul rusesc, întrecând de 90 la sută, se află Finlanda și Letonia. Conform ultimelor date disponibile, Serbia depinde în măsură de 89%.

În ciuda dependenței continue de vecinul său estic, experții cred că, dacă robinetul va fi închis, Europa este capabilă să găsească acoperire la două treimi din gazul rusesc. Lipsa ar putea fi suplinită prin utilizarea sporită a conexiunilor de conducte din Norvegia, Regatul Unit și Africa de Nord, precum și prin utilizarea gazelor lichefiate.

Evaluând perspectivele Moldovei în această „criză europeană care ne afectează direct”, vicepremierul Andrei Spînu a atestat și „încercările unor politicieni de a-și face capital politic pe criza energetică... E greșit, colegi, e greșit și mincinos ceea ce faceți. Știm ce avem de făcut ca să nu ne mai pomenim într-o astfel de situație niciodată și vom face. Repet, criza energetică nu este criza țării noastre, este o criză europeană care ne afectează direct. Moldova este pentru a doua oară în stare de urgență din cauza crizei. Deciziile pe care le luăm nu sunt populare, dar sunt corecte. Înțelegem că afectează foarte mule familii și tocmai din acest motiv am venit cu măsuri de compensare care să ușureze această criză. Pentru prima dată în istorie, se alocă peste 3 mlrd de lei pentru ajutor, în factură, tuturor oamenilor”, a scris demnitarul pe o rețea socială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.