Pe primul loc printre produsele agroalimentare importate în Republica Moldova se clasează tomatele, urmate de citrice şi cartofi. Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a declarat pentru Info-Prim Neo că unul din motivele pentru care roşiile sunt importate într-o cantitate atât de mare este că în Moldova nu există un serviciu de sortare şi ambalare a legumelor. „Tomatele sunt pe primul loc din două motive. În primul rând, începând cu luna noiembrie şi până în aprilie, moldovenilor nu le este convenabil să crească roşii, nici măcar în sere. Al doilea motiv este cel că în ţara noastră nu există servicii de sortare şi ambalare a legumelor. Managerii de supermarket nu vor merge la piaţă să cumpere roşiile cu sacii. Ei preferă să le importe din Turcia, gata sortate şi ambalate”, a comunicat Vasile Bumacov. Chiar dacă Moldova este o ţară care produce şi exportă cartofi, moldovenii încă nu reuşesc să crească cartofi buni de sămânţă. „Şi anul trecut, şi anul curent, în Republica Moldova au rodit bine cartofii. Cultivarea cartofului este o istorie de succes la noi, am devenit şi exportatori ai acestuia, dar agricultorii încă nu reuşesc să stabilească o sămânţă bună de cultivat. Astfel, aproape toată cantitatea de cartofi importată este cea de sămânţă”, a spus Vasile Bumacov. Ministrul agriculturii spune că autorităţile nu pot estima exact proporţia fructelor şi legume importate în Republica Moldova, întrucât nu au cum să înregistreze tot ce se produce la nivel local. „Nu putem număra ceea ce nu se înregistrează. Ţăranii cresc în propriile grădini destul de multe legume şi fructe pe care singuri le consumă, astfel nu putem duce un cont”, a remarcat Vasile Bumacov. Sergiu Ţirigan, şeful adjunct al Direcţiei marketing şi relaţii internaţionale din cadrul ministerului, a comunicat că, anul trecut, tomate în stare proaspătă sau refrigerată au fost importate în cantitate de 22 mii tone, în proporţie de 95% din Turcia. Cartofii sunt importaţi preponderent din statele UE, în special din Polonia, România şi Germania. Citricele sunt importate în Moldova din peste 40 de state ale lumii, însă 50% din volumul total sunt aduse din Turcia, iar pe al doilea loc se clasează Grecia. Bananele, proaspete sau uscate, sunt importate în mare parte din Ecuador, Costa Rica şi Columbia. Preponderent din statele europene Moldova importă caise, cireşe şi piersici. În proporţie de 70% sunt aduse din Grecia, România şi Bulgaria. Tot din Grecia sunt jumătate din toate merele, perele şi gutuile proaspete importate. Salata verde şi cicoarea este importată din Italia, Spania, Olanda, iar morcovii şi alte rădăcinoase comestibile similare sunt aduse din Belarus, Polonia şi Turcia. Tot din Turcia sunt aduşi aproape toţi strugurii de import care se comercializează în Moldova. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, Republica Moldova importă produse agroalimentare în medie de 650 mln dolari anual şi exportă de aproape 1 mlrd de dolari.