Moldova este un poligon al Rusiei pentru atacurile mediatice și politice asupra altor țări, opinie

Republica Moldova este un poligon al Federației Ruse pentru atacurile mediatice și politice asupra altor țări, inclusiv Ucraina, țările baltice. Opinia aparține doctorului în istorie Ruslan Șevcenco, exprimată în cadrul emisiunii „Fabrika”, la postul de televiziune PublikaTV, transmite IPN.

„Aici se poate mai ușor de lucrat, există un teren foarte mare, sunt sute de mii de susținători activi ai propagandei rusești”, afirmă doctorul în istorie. Ruslan Șevcenco susține că, deși la nivel oficial nu există politici concrete ale Federației Rusă, însă la aspectul mediatic rușii s-au gândit foarte bine. Principalele scopuri ale propagandei rusești țin de denigrarea opoziției pro-europene de la Chișinău, prezentarea actualei guvernanți în lumină proastă, accentuarea faptului că guvernarea, timp de 27 de ani de independență, nu a decis în care direcție merge și că doar Rusia și susținătorii ei pot găsi ieșire din acest impas politic în care se află Republica Moldova.

Jurnalistul Octavian Bratosin consideră că orientarea europeană a Republicii Moldova și semnarea Acordului de Asociere sunt teme care nu plac Moscovei. „Dacă atunci când este vorba despre audiovizual este mult mai ușor, pentru că autoritățile moldovene au găsit această soluție cu interzicerea emisiunilor din țările care nu au semnat Convenția Europeană privind programele transfrontaliere, în privința internetului lucrurile sunt mult mai grele. Este mult mai greu să combați informația care se răspândește rapid pe rețelele de socializare”, spune jurnalistul.

Legea pentru modificarea şi completarea Codului Audiovizualului a fost publicată în ediția de vineri, 12 ianuarie, a Monitorului Oficial. Radiodifuzorii și distribuitorii de servicii aflați sub jurisdicția Republicii Moldova sunt obligați să-și racordeze serviciile de programe audiovizuale și ofertele serviciilor de programe retransmise în concordanță cu noile norme audiovizuale în termen de 30 de zile. Spre retransmisie nu vor fi admise programele de televiziune și radio cu conținut informativ, informativ-analitic, militar și politic care nu sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, SUA, Canada și statele membre ale Convenției Europene cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.