Republica Moldova este pe deplin angajată în atingerea celor mai înalte standarde democratice. Statul are instituții democratice funcționale, un mediu electoral competitiv iar libertățile de întrunire, de exprimare și cele religioase sunt garantate și protejate. Declarațiile au fost făcute la New York de către vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, transmite IPN.
Șeful diplomației moldovenești a participat în calitate de invitat special al României la evenimentul de predare a mandatului de președinție a Comunității Democrațiilor din partea ministrului român de externe, Bogdan Aurescu, către ministrul afacerilor externe al Canadei, Mélanie Joly, în cadrul unei ceremonii desfășurate la ONU. „Sunt convins că următoarea președinție, Canada, cu o democrație robustă, va juca un rol cheie în promovarea și protecția globală a drepturilor omului și a democrației”, a declarat Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
Vicepremierul a avut o întrevedere cu Nikos Dendias, ministrul afacerilor externe al Greciei, cu care a discutat despre agenda de reforme pentru parcursul ireversibil de aderare europeană a Republicii Moldova. Părțile au abordat implementarea de către autorități a planului de acțiuni prin cei nouă pași solicitați de către Comisia Europeană și alinierea politicii moldovenești interne și externe la valorile europene pe care le împărtășesc cetățenii Republicii Moldova.
Ministrul Popescu s-a întâlnit la New-York cu Nikola Selaković, ministrul afacerilor externe al Serbiei, amândoi exprimând interesul pentru fortificarea dialogului moldo-sârb în special pe dimensiunea economică. „Am convenit să începem negocierile pentru un acord care să ofere prețuri mai accesibile pentru serviciile de roaming achitate de cetățenii ce călătoresc între statele noastre. Vom face și un schimb de vizite bilaterale la Chișinău și Belgrad pentru dinamizarea dialogului moldo-sârb”, a notat oficialul moldovean.
La New York, Nicu Popescu s-a întâlnit cu omologul său turc Mevlüt Çavuşoğlu, ministrul afacerilor externe al Turciei. Oficialii au efectuat sinteza vizitelor reciproce la nivel înalt din ultimii ani, dar și necesitatea valorificării continue a cooperării strategice dintre ambele țări, în special pe dimensiunea economică, investițională și turism. „Am stabilit noi obiective de cooperare pentru următoarea perioadă, inclusiv asigurarea securității energetice, impactul socio-economic al războiului și alte subiecte de interes comun. Am abordat cu domnul ministru evoluția de securitate în regiune, Turcia având un rol important în identificarea de soluții pentru criza alimentară globală cauzată de războiul Rusiei împotriva Ucrainei”, a subliniat Nicu Popescu.
Vicepremierul a avut o întrevedere în premieră cu Ayman Al Safadi, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și expatriaților al Iordaniei, țară cu care marcăm în acest an aniversarea a 25-a de la stabilirea relațiilor diplomatice. „Ne-am propus să lucrăm împreună cu echipele noastre la promovarea turismului, creșterea exporturilor produselor agroalimentare moldovenești în Iordania și sporirea contactelor între oamenii de afaceri din statele noastre”, a spus ministrul de externe.
La New York, Nicu Popescu s-a întâlnit cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar, ministrul afacerilor externe al Indiei. „Am transmis interesul fermierilor și exportatorilor noștri de a accesa mai liber piața indiană, în special exportul de fructe, solicitând susținerea autorităților de la New Delhi. La fel, întru promovarea diplomației economice moldo-indiene, am stabilit să facem vizite ale oamenilor de afaceri și să intensificăm cooperarea comercială”, a menționat vicepremierul.
La întrevederea cu ministra cooperării internaționale a Republicii Arabe Egipt, Rania Al-Mashat, un subiect de interes sporit l-a constituit relansarea negocierilor în vederea semnării Acordului de comerț liber, care va contribui substanțial la consolidarea relațiilor comercial-economice și va genera noi oportunități pentru sectorul agrar, interesat de piața egipteană.
Nicu Popescu a participat la New York la Reuniunea informală a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Inițiativei Central Europene. A avut o întrevedere cu Mark Simakovsky, asistentul adjunct al administratorului USAID responsabil pentru Europa și Eurasia, dar și cu Eric Swalwell, membru al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Comitetul special pentru informații și președinte al subcomitetului pentru modernizarea și pregătirea serviciilor de informații.