Interviu IPN

Depăşirea crizei politice interne din Republica Moldova a fost urmărită cu răsuflarea întretăiată atât de către Bruxelles, cât şi de alţi parteneri ai ţării, pentru că „tuturor nouă Moldova nu ne este indiferentă”. Unicul şi cu adevărat sincerul interes al Uniunii Europene a fost întotdeauna dezvoltarea Republicii Moldova în baza valorilor europene. Acum Moldova se află aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la summit-ul de la Vilnius – parafarea Acordului de asociere. Iar poziţia Lituaniei de susţinător sincer şi constant al agendei europene a Moldovei rămâne neschimbată. Acestea sunt o parte din aprecierile făcute pentru IPN de către Linas Linkevicius, ministrul de externe al Republicii Lituania, ţară-preşedinte al Consiliului UE.

 - Astăzi, 1iulie 2013, Lituania preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Spre finalul acestei perioade, în capitala ţării dumneavoastră are loc Forumul Parteneriatului Estic, la care se aşteaptă parafarea unor documente foarte importante pentru Republica Moldova. La această etapă, câte şanse credeţi că are Moldova să atingă acest scop, diminuat întrucâtva, în condiţiile în care încă la începutul acestui an, Guvernul moldovean miza pe semnarea acestor documente?

 - Acum câteva zile, după încheierea reuniunii Consiliului de cooperare UE-Moldova, s-a anunţat încheierea negocierilor UE-Moldova privind Acordul de asociere, inclusiv privind zona de liber schimb aprofundat şi comprehensiv. Iată de ce voi îndrăzni să afirm că Moldova se află aproape ca niciodată de scopul pe care şi-l propune la summit-ul de la Vilnius – parafarea Acordului de asociere.

Doresc să menţionez faptul că încheierea negocierilor privind Acordul fără de precedent prin caracterul său ambiţios de generaţie nouă, fără a mai vorbi de faptul că negocierile privind zona de liber schimb s-au încheiat pe parcursul unei perioade impresionant de scurte de 16 luni, iar în cadrul acestui proces Moldova a câştigat   faima de lider al reformelor pro-europene, constituie un enorm succes al ţării dumneavoastră.

 - Se ştie că ţara-preşedinte are dreptul de adoptare a unor decizii importante în cadrul Consiliului UE. Cum credeţi că va folosi ţara dumneavoastră aceste drepturi în procesul de pregătire şi adoptare a deciziilor referitoare la Moldova, inclusiv în cadrul Forumului din noiembrie 2013?

 - Multe decizii importante sunt adoptate în cadrul Consiliului UE după principiul consensului, cu alte cuvinte, ele urmează a fi coordonate cu toate ţările-membre ale UE, iar ţara-preşedinte are nu atât dreptul de a adopta decizii importante, cât  obligaţia – şi aceasta constituie deseori o provocare considerabilă – de a contribui la constituirea unei opinii comune, de a deveni, într-un anumit sens, mediator. Aş spune  că Lituania, ca unul dintre cei mai deschişi şi consecvenţi adepţi ai Moldovei în aspiraţiile sale europene, încă până la începutul preşedinţiei sale, a depus în mod sincer toate eforturile pentru a asigura adoptarea celor mai favorabile decizii pentru Republica Moldova vizând  agenda integrării europene a ţării dumneavoastră. Statutul de preşedinte nu ne permite să anunţăm în mod deschis poziţia noastră sau să ne exprimăm atitudinea binevoitoare vizavi de opiniile unor sau altor ţări-membre ale UE, doresc însă să vă asigur că poziţia Lituaniei în privinţa Moldovei rămâne neschimbată.

 - Apropo de diminuarea mizelor Moldovei de la semnare la parafarea Acordului de Asociere şi Acordului de Liber Schimb. Surse diplomatice credibile din cadrul UE au admis recent că Bruxelles-ul ar fi putut avea o anumită doză de responsabilitate, alături de multe alte motive interne şi externe, pentru declanşarea crizei politice profunde şi de durată din Republica Moldova, care mai că nu a deturnat cursul de orientare europeană a ţării. Conform acestor judecăţi de valoare, miza semnării documentelor la Vilnius a ţinut mai consolidată Alianţa pentru Integrare Europeană, măcinată de contradicţii interne serioase, care s-ar fi  destrămat inevitabil în lipsa unor mize de acest calibru. Vilnius-ul recunoaşte o astfel de responsabilitate indirectă a Bruxelles-ului?

 - În fiecare ţară, deciziile politice, inclusiv cele care vizează scopurile strategice ale politicii sale externe, sunt adoptate de către politicieni şi de către Guvernul acestei ţări. Tot timpul trebuie să se ţină minte că, odată cu adoptarea oricăror decizii, eşti pus în situaţia să-ţi asumi şi responsabilitatea pentru realizarea lor. De asemenea, şi aşteptările care ţin de rezultatele concrete, trebuie să pornească de la evaluarea responsabilă a situaţiei. Atunci când te bucuri de succes, devine şi mai important să nu cazi pradă emoţiilor, să-ţi menţii mintea trează. Sunt sigur că unicul şi cu adevărat sincerul interes al Bruxelles-ului a fost întotdeauna Republica Moldova, care îşi bazează dezvoltarea pe valorile europene.

 - Se creează impresia că Uniunea Europeană sau, cel puţin, Comisia Europeană este mai bucuroasă decât clasa politică moldovenească, în ansamblul ei, de depăşirea crizei politice în forma în care ea a fost depăşită – crearea unui guvern nou care menţine cursul european al ţării. Anume această impresie o lasă cadrul şi rezultatele vizitei de la mijlocul lunii iunie a proaspătului premier moldovean Iurie Leancă la Bruxelles. Într-un timp foarte scurt după învestirea noului Guvern, au fost posibile foarte multe întrevederi importante cu demnitari europeni foarte importanţi, în cadrul cărora s-au şi luat decizi foarte importante. Este de presupus că Bruxelles-ul a avut un interes deosebit şi a depus efort mare ca aceste lucruri să se producă, practic, într-o singură zi. De altfel, cum s-a întâmplat că şi Dvs., cu sediul firesc la Vilnius, v-aţi pomenit în acea zi la Bruxelles cu o întrevedere programată, trebuie să înţelegem, tot în scurt timp, cu premierul Leancă?

 - Mi se pare absolut normal că, după depăşirea crizei politice interne, urmărită cu răsuflarea întretăiată atât de către Bruxelles, cât şi de alţi parteneri ai Moldovei, şeful Guvernului dumneavoastră nou, una dintre priorităţile-cheie ale căruia o constituie continuarea agendei europene, a fost primit de către primele persoane din Comisia Europeană. Tuturor nouă Moldova nu ne este indiferentă.  

De asemenea, trăind într-un ritm deosebit de intens şi aflându-te o bună parte din timp în deplasări, este absolut firesc să beneficiezi de posibilitatea de a te întâlni cu reprezentantul altui stat acolo, unde căile noastre se intersectează – inclusiv la Bruxelles.

 - Mizele cele mari, de semnare a documentelor respective, plus oferirea regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii Moldovei, au fost transferate pentru sfârşitul anului 2014. Ce trebuie să facă Republica Moldova şi ce trebuie să facă Uniunea Europeană pentru ca aceasta să se întâmple? Câte şanse şi câte pericole se întrevăd din perspectiva zilei de astăzi pentru aceste scopuri?

 - Totul depinde, în primul rând, cât de reuşit va realiza Moldova toate cerinţele Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize (VLAP). Dumneavoastră sunteţi unica ţară din cadrul Parteneriatului Estic, care aţi trecut la cea de a doua etapă de realizare a VLAP-ului şi care aţi înregistrat la etapa respectivă progrese considerabile. Aceasta ne permite să sperăm că totul se va desfăşura cu bine până la sfârşit. Decizia privind călătoriile fără de vize ale cetăţenilor Republicii Moldova în UE va fi adoptată de către Consiliul UE în unanimitate, şi nu constituie un secret pentru nimeni că, în numele acestei soluţii pozitive unanime, urmează încă să se muncească mult. Iar în ceea ce priveşte provocările, este important ca ele să fie identificate cât mai din timp şi să se încerce neutralizarea lor. 

În general, calea de la pregătirea VLAP-ului şi până la regimul real fără vize include mai multe etape, evaluări şi soluţii intermediare. Se întâmplă adesea că procesul respectiv este reflectat în mass-media în mod foarte simplist şi de aceea se pare că atingerea scopului este foarte aproape.

 - Care sunt priorităţile Lituaniei în această perioadă de preşedinţie a UE şi ce semnale specifice vor fi lansate, în special, în adresa statelor cu statut asemănător cu cel al Republicii Moldova?

 - În cazul acesta, eu m-aş concentra asupra priorităţii preşedinţiei noastre în domeniul politicii externe a UE – Parteneriatul Estic. Suntem interesaţi ca în vecinătatea noastră estică să existe ţări care să se dezvolte în condiţii de securitate, să posede o economie puternică şi să fie ataşate valorilor europene. Integrându-se în Uniunea Europeană, Lituania a fost nevoită să parcurgă o cale a reformelor, similară cu cea pe care actualmente o parcurg ţările Parteneriatului Estic, de aceea experienţa şi sprijinul nostru, acordate ţărilor-partenere, pot fi deosebit de valoroase pentru aceste ţări în aspiraţiile lor de consolidare a democraţiei şi de apropiere de Uniunea Europeană.

Parteneriatul Estic nu reprezintă o iniţiativă exclusivă a Letoniei. Acesta este un instrument al politicii la care participă UE şi ţările-partenere, de aceea şi obiectivele celui de al Treilea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius din 28-29 noiembrie sunt planificate şi propuse de comun acord cu UE şi toate ţările-partenere. Vorbind de formatul bilateral, se urmăreşte scopul de a semna Acordul de Asociere, inclusiv de Zonă de Liber Schimb aprofundat şi comprehensiv între UE şi Ucraina, de a încheia negocierile privind Acordurile de Asociere, inclusiv ZLS, cu Moldova, Georgia şi Armenia, şi parafarea acestor acorduri, precum şi avansarea în negocierile cu Azerbaidjanul. Preconizăm, de asemenea, un progres şi în procesele de simplificare şi liberalizare a regimului de vize. Acordurile respective vor aduce modificări practice şi politice considerabile în viaţa partenerilor din Est şi în relaţiile lor cu UE.

 - Una dintre priorităţile la care v-aţi referit prevede reafirmarea UE în calitate de model al deschiderii şi securităţii. Cum poate fi obţinut un scop alcătuit din două elemente care, se pare, se exclud reciproc. De exemplu, modelul sovietic, prin care au trecut şi moldovenii, şi lituanienii presupunea că securitatea poate fi obţinută în exclusivitate prin izolare aproape totală, prin „cortine de fier” etc. Cum poate depăşi UE această contradicţie?

 - În realitate, eu nu observ între aceste două lucruri – securitate şi deschidere – nicio contradicţie. Dimpotrivă, fiind deschis, eşti asigurat şi cu mai multă securitate, căci devii mai puţin suspect, nu oferi pretexte pentru diverse interpretări şi speculaţii. Ideea precum că autoizolarea poate consolida cumva securitatea este doar o(auto) iluzie bolnăvicioasă. După cum o demonstrează istoria, adeseori cu un final fatidic.

Dacă e să vorbim la concret despre acest scop al preşedinţiei lituaniene, atunci, când spunem „securitate”, avem în vedere bunele relaţii cu vecinii – cu vecinii care nu generează pericole şi sunt puternici din punct de vedere economic. Tocmai din această cauză vom tinde spre relaţii cât mai strânse ale UE cu partenerii din Est. Pe parcursul preşedinţiei noastre vom tinde, de asemenea, spre un control  mai progresiv al frontierelor externe ale UE şi spre o mai bună coordonare a dimensiunii externe a politicii energetice a UE, spre o consolidare a Politicii generale de securitate şi apărare, care va fi asigurată printr-o colaborare tot mai strânsă cu partenerii şi printr-un răspuns adecvat la noile provocări de securitate. Iar gândindu-ne la „deschidere”, avem în vedere faptul că Lituania va continua politica UE în domeniul extinderii, precum şi contribuţia la liberul schimb cu asemenea parteneri strategici, cum ar fi SUA, Japonia, Canada şi alte ţări.

 - Începutul preşedinţiei Lituaniei în UE coincide, practic, cu agravarea vizibilă a situaţiei în jurul reglementării conflictului transnistrean. Ne putem aştepta la modificări de poziţie, de abordare din partea UE, în calitate de observator? Nu şi-ar dori UE un alt statut şi un alt rol în formatul de negocieri într-o zonă din imediata ei apropiere?

 - Doresc să menţionez că UE este reprezentată în formatul de negocieri 5+2 de Serviciul european pentru activitatea politică externă (EEAS), iar ţara-preşedinte nu joacă un rol specific în această chestiune. Aş putea presupune doar sub aspect teoretic că această dorinţă a UE, după cum V-aţi exprimat Dvs., ar putea fi examinată doar în cercul participanţilor la procesul de negocieri. Este posibil ca alternative mai bune actualului format să nu existe la ora actuală.

 - Cum credeţi, de ce, având aproape acelaşi punct de start după destrămarea Uniunii Sovietice, Lituania a reuşit pe calea ei de integrare europeană şi Moldova -  nu? Şi dacă va reuşi în viitor, atunci cu foarte mari greutăţi?

 - La prima vedere, „poziţiile de start” identice  nu determină o evoluţie similară a statelor, căci aceasta este dintotdeauna individuală. În ceea ce priveşte Lituania, a fost foarte important că integrarea euroatlantică a devenit scopul strategic imediat restabilirea independenţei noastre.

Noi am depus cererea de aderare deja în anul 1995, ce-i drept, negocierile au început în anul 2000. Calea noastră spre aderare (cu începere de la 1 mai 2004) a fost deloc simplă, iar uneori a necesitat eforturi mari, dacă nu chiar enorme, şi o colaborare strânsă atât cu statele-membre ale UE, cât şi cu instituţiile europene, o înţelegere reciprocă dintre cetăţeni şi politicieni etc. Cu toate acestea, principala forţă motrice, aş spune, a constituit-o faptul că poporul Lituaniei a fost ferm convins, că viitorul nostru este doar în Europa. Aceasta a fortificat voinţa politică şi a unificat eforturile autorităţilor. Un alt moment-cheie pe calea parcursă cu succes îl constituie faptul că, la timpul respectiv, toate partidele politice lituaniene au semnat acord privind scopurile unice de politică externă, cum ar fi, de exemplu, integrarea europeană. Astfel că există în viaţa statului chestiuni pentru care forţele politice trebuie să uite de interesele proprii, precum şi de ceea ce le deosebeşte, şi să se unească pentru a munci în numele realizării scopurilor strategice ale statului. În luna mai 2003, când s-a desfăşurat referendumul cu privire la aderarea Lituaniei la UE, au ieşti la votare 63,37% de alegători, dintre care 91,07% s-au pronunţat pentru aderarea ţării la UE. 

Ar fi de menţionat că, din momentul aderării la UE, lituanienii rămân cei mai mari eurooptimişti (circa 60% în decembrie 2012). Dacă ţi-ai propus un scop în care crezi,  multe lucruri devin posibile. Apropo, aspiraţiile stabile şi consecvente ale Moldovei spre scopurile sale de integrare europeană constituie o reflectare fidelă a aceluiaşi lucru. Astfel că eu nu aş reda viitorul în culori sumbre. Cel mai important este să ştiţi ce aveţi de obţinut şi ca acest scop să consolideze munca tuturor păturilor societăţii, iar diversele forţe politice să transfere pe planul doi interesele înguste de partid.

 - Ce argumente ar avea „lituanianul mediu”, într-o eventuală discuţie cu „moldoveanul mediu”, în favoarea opţiunii sale europene, după ce a trăit într-o  ţară europeană şi în spaţiul european timp de 9 ani deja? Vă rog să ţineţi cont că „moldoveanul mediu” poate fi dacă nu un eurosceptic, atunci nu obligatoriu un eurooptimist...

 - Acelaşi sondaj al Eurobarometrului, în conformitate cu care 60 la sută din lituanieni s-au declarat eurooptimişti, a demonstrat că lituanienii apreciază cel mai mult în aflarea lor în UE posibilitatea de a munci în toate ţările UE, precum şi posibilitatea de a călători liber pe întreg teritoriul UE, de a studia în orice stat al UE. În afară de aceasta, beneficiile economice nu sunt mai puţin importante, în special în domeniul agriculturii, unde mijloacele financiare ale UE constituie aproape un sfert din toate veniturile din activitatea în agricultură. Apropo, sprijinul structural al UE constituie circa o treime din bugetul Lituaniei (fapt care a acordat Lituaniei un sprijin considerabil în depăşirea crizei economice). În ultimii şase ani, Lituania „a obţinut”, pentru fiecare lit introdus în bugetul UE, mai mult de cinci. Consider că şi „moldoveanul mediu”, fiind chiar şi euroseptic, ar aprecia aceste priorităţi. Apropo, ca şi în multe alte cazuri, este mai bine o dată să vezi, decât să auzi de o sută de ori: este de ajuns să vizitezi Lituania şi să apreciezi cu ochii proprii, câte proiecte au fost realizate deja  şi câte diverse proiecte se mai execută în domeniul de renovare, de infrastructură etc., menite să îmbunătăţească calitatea vieţii oamenilor simpli. La majoritatea absolută a acestor obiecte veţi observa instalată o plăcuţă, pe care veţi citi că proiectul respectiv este finanţat parţial din fondurile UE.

Valeriu Vasilică, IPN