Pentru prima dată, Republica Moldova este condamnată să adopte, benevol, un anumit comportament, fără alternativă. În perioada ce vine, ea urmează nu doar să alegă un preşedinte al ţării, în condiţiile când acesta nu poate fi ales nicidecum deja de un an şi jumătate, şi o guvernare internă stabilă, după doi ani de instabilitate, ci să aleagă, odată şi pentru mult timp înainte, dacă nu pentru totdeauna, calea sa de dezvoltare cu orientarea „Vest”. Pentru prima dată, Republica Moldova nu are alternativă acestei alegeri nici în plan intern, nici în plan extern. Este o alegere fără precedent de grea, inclusiv pe motiv că oamenii din teritoriul pe care s-a aşezat Republica Moldova de astăzi aproape niciodată nu au avut parte de un astfel de gen de alegere benevolă. Timp de mai multe secole, pentru ei a ales altcineva: turcii şi tătarii, turcii şi ruşii, sovieticii şi germanii, sovieticii aparte... Însăşi Independenţa de acum 20 de ani a fost, în mare parte, rodul alegerii altcuiva, al conjuncturii geopolitice, de exemplu. Balticii şi-au proclamat independenţa mult înainte de puciul eşuat de la Moscova din anul 1991, iar Moldova doar după acesta. Anume în acest context trebuie privite „chinurile facerii” noului preşedinte al Moldovei, alegerea acestuia purtând încărcătură de simbol pentru soarta de mai departe a ţării. Şi alegerea şefului statului, şi asigurarea unei guvernări stabile, şi direcţia de dezvoltare a ţării sunt verigi ale aceluiaşi lanţ logic şi politic. [AIE -PCRM, fără alternativă] Toate aceste trei elemente sunt interdependente şi fiecare dintre ele decide soarta construcţiei politice a Republicii Moldova în ansamblu. Alegerea şefului statului este, cronologic, cea mai apropiată acţiune care urmează a fi realizată fără alternativă, iar aceasta înseamnă fără participarea opoziţiei. Partidul Comuniştilor (PCRM) a declarat în repetate rânduri că nu va vota candidatura Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) şi trebuie să-l credem pe cuvânt că nu va vota. Un alt comportament ar fi împotriva logicii luptei politice care are un singur scop – obţinerea puterii. Votând varianta AIE, PCRM o instaurează pe aceasta la putere timp de patru ani, cu toate consecinţele total nefaste pentru actualul partid de opoziţie în actuala sa formulă. La rândul său, AIE nu are nici un interes, dar niciunul, să împartă puterea cu PCRM, pentru că o eventuală partajare ar însemna revenirea PCRM la guvernare şi înlăturarea bruscă sau treptată a AIE. De exemplu, prin eliminarea unei componente a Alianţei, eventual, cu susţinerea celorlalte două componente sau doar a uneia. Din aceleaşi considerente, dar şi din altele, externe, nu este posibilă reformatarea alianţei de guvernământ prin intrarea în ea a PCRM. Calea unică, fără alternativă, prin care PCRM poate reveni, legal, la guvernare sunt alegerile parlamentare anticipate. Iar calea unică, fără alternativă, de a obţine alegeri anticipate, în mod legal, este nealegerea şefului statului. Se pare că şi AIE, şi PCRM au înţeles la fel această situaţie fără alternativă şi se comportă în conformitate cu această înţelegere. Sensul acţiunilor întreprinse de PCRM este să evite reponsabilitatea pentru provocarea unor moi alegeri anticipate, inclusiv prin înaintarea unor condiţii, neacceptabile din start, pentru iniţierea dialogului cu AIE privind alegerea preşedintelui. Iar AIE trage de timp pe toate căile, tactică ce ruinează serios poziţiile formaţiunii de opoziţie, lipsită de resursele pe care le oferă, din oficiu, actul guvernării. În militărie acesta ar avea ceva asemănător cu tactica de hărţuire, de extenuare a inamicului. Un element al acestei tactici presupune eliminarea din procesul de negocieri a liderului PCRM, Vladimir Voronin. Motivul formal a fost sonorizat de Marian Lupu: „Voronin este plin de emoţii”. În acest sens, componentele AIE au delegat şefii fracţiunilor parlamentare pentru negocieri cu liderii fracţiunii PCRM, cunoscând foarte bine că aceştia nu pot face niciun pas fără aprobarea lui Vladimir Voronin. Era de aşteptat ca negocierile în acest format nici să nu înceapă şi ele nu au început. În schimb, Vladimir Voronin a fost pus în situaţia să manifeste iniţiativă, să se „deschidă”, să solicite contacte cu unul din şefii AIE cu riscul să primească refuzuri şi lovituri. Niciuna dintre cele două părţi nu manifestă comportament adecvat unor intenţii serioase de apropiere, negociere şi compromis pentru soluţionarea problemei de alegere a şefului statului. Respectiv: soluţia este fără alternativă şi poate fi atinsă doar dacă o singură parte îşi asumă responsabilitatea şi demonstrează capacitate pentru aceasta. Cele mai multe pârghii, legale, le are AIE, datorită accesului la „resursele pe care le oferă, din oficiu, actul guvernării”. La moment, sunt vehiculate mai multe scenarii prin care AIE ar putea alege şeful statului fără participarea PCRM, respectiv, a-şi asigura patru ani de guvernare şi privilegiul de a decide calea de dezvoltare a ţării. Deşi eşuat, referendumul constituţional din septembrie 2010 confirmă foarte convingător priorităţile pe care le are guvernarea în raport cu opoziţia. [AIE -AIE: hărţuire măruntă fără alternativă] „Tactica hărţuirii” este aplicată în contextul alegerii preşedintelui şi în interiorul AIE, deşi, poate, în proporţii mai mici şi, poate, nu cu scopul distrugerii reciproce, cum ar fi în relaţiile AIE-PCRM. În acest sens, şi hărţuirea „internă” este fără alternativă, adică cele trei componente ale AIE sunt condamnate să continue a fi împreună, în faţa pericolului revenirii PCRM la putere. La moment, hărţuirea internă se manifestă, în principal, prin două aspecte. Unu: lipsa de comunicare activă şi eficientă a celor trei componente ale AEI, respectiv, a celor trei lideri de rangul întâi, pentru a coordona scenarii comune de depăşire a situaţiei actuale. Un astfel de suspans în relaţii aduce mai multe beneficii PLDM, care a intrat deja în exerciţiul tuturor funcţiunilor, şi mai multe prejudicii PDM şi PL, care încă nu beneficiază din plin de privilegiile guvernării. Doi: comunicarea unuia dintre cei trei lideri, a liderului PLDM, Vlad Filat, cu Vladimir Voronin după ce s-a decis, în comun, delegarea funcţiilor de negociere cu opoziţia către un nivel mai jos. Aici însă, se pare, că PL şi, în special, PDM, nu au motiv să se supere, pentru că, până la constituirea AIE, rolurile erau exact inverse. PDM, dar şi PL, „au tras” din PLDM atâtea funcţii şi roluri care, poate că, nu li s-ar fi cuvenit, dacă nu era jocul „la două capete” a PDM cu PCRM. Vlad Filat înţelege în felul acesta să-i întoarcă datoria lui Marian Lupu şi colegilor acestuia de partid. Tragerea de timp în problema alegerii preşedintelui, la care se făcea trimitere mai sus, este benefică componentelor AIE din punct de vedere politic, al consolidării poziţiilor în raport cu PCRM. Însă această situaţie nu permite realizarea pasului doi şi trei, respectiv, asigurarea stabilităţii politice şi a ireversibilităţii orientării proeuropene, ceea ce prezintă pericole mari pentru însăşi AIE. Nişte eventuale alegeri anticipate ar sancţiona AIE deopotrivă cu PCRM, poate chiar şi mai mult. Ca să nu mai zicem de un eventual nou scenariu al evenimentelor din aprilie 2009, cu sens invers, prin care PCRM ar putea dirija (şi/sau provoca) nemulţumirile maselor în legătură cu valurile de scumpiri masive care s-au abătut peste capul moldovenilor în ultima perioadă. PCRM a dat doar un semn până unde poate merge în prima zi a sesiunii parlamentului, când şi-a adus susţinătorii cu aceleaşi lozinci care s-au regăsit ulterior în discursul inaugural al lui Vladimir Voronin. O coincidenţă dintre acestea suna cam aşa: „Ţara arde, iar parlamentul...” Nu avem certitudinea că actualei clase politice, liderilor acesteia, i se potriveşte întocmai rolul lui Moise care i-a purtat pe evrei prin pustiu timp de 40 de ani, până s-a spulberat din ei sindromul robului. Ba chiar din contra. Dar şi noi, societatea moldovenească, suntem condamnaţi să convieţuim cu acei lideri politici pe care îi avem, să le acceptăm deciziile, de multe ori dureroase, legate de reformarea, reaşezarea ţării, reorientarea vectorului ei de dezvoltare, dacă a avut vre-o unul până acum. Încă douăzeci de ani de „umblat prin pustiu” ar costa însăşi existenţa noastră, iar alt pământ, decât acesta pe care ni l-a dat Cel de Sus, nu avem de unde găsi. Şi pentru că acum este extrem de benefică pentru Moldova conjunctura politică externă. Atât de benefică, încât nu lasă loc pentru alternativă nici în acest sens. {Conjunctura politică externă este marcată inclusiv de apropiatele vizite ale unor foarte înalţi demnitari străini în Moldova la care ne vom referi în episodul II al analizei „Moldova condamnată, fără alternativă”.} [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]