Stefan Fule, comisar european pentru extindere şi politică de vecinătate, a remarcat progresele Republicii Moldova în promovarea reformelor şi a reiterat deplina susţinere a Comisiei Europene în consolidarea statului de drept şi apropierea de standardele europene, în vederea realizării obiectivului major de integrare europeană. Declaraţia a fost făcută în cadrul întrevederii cu premierul moldovean Vlad Filat, la Batumi, Georgia, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, părţile au făcut schimb de opinii privind relaţiile moldo-comunitare şi au trecut în revistă ultimele evoluţii în ceea ce priveşte implementarea agendei europene a Republicii Moldova şi perspectivele de avansare a ţării pe această cale. Prim-ministrul a exprimat gratitudine pentru sprijinul constant oferit de Comisia Europeană, în mod special mulţumindu-i personal comisarului Stefan Fule pentru atitudinea pe care o are faţă de Republica Moldova. Premierul a dat asigurări privind cursul ireversibil al integrării europene al Republicii Moldova şi a exprimat speranţa că acest obiectiv va fi atins cât de curând posibil, iar cetăţenii vor beneficia din plin de valorile europene.