Moldova are poziţie ambiguă faţă de Parteneriatul Estic, АPE

Specialiştii în politică externă sunt îngrijoraţi de poziţia oficială ambiguă a R. Moldova faţă de iniţiativa Parteneriatului Estic, aprobată de către Consiliul European de la Bruxelles, reunit la 19 şi 20 martie, transmite Info-Prim Neo. „Recentele declaraţii ale preşedintelui Vladimir Voronin, într-un interviu din 27 februarie, au provocat multă surprindere în spaţiul european”, a declarat într-o conferinţă de presă, luni, 23 martie, Andrei Popov, directorul Asociaţiei pentru Politică Externă (APE). „Fără a saluta lansarea acestui parteneriat, preşedintele Voronin l-a asimilat cu un CSI 2 şi un lanţ de state împotriva Rusiei, denaturând fundamental menirea acestei iniţiative şi aducând prejudicii serioase imaginii şi credibilităţii R. Moldova”, a menţionat Popov. De remarcat că pînă la această ora, Chişinăul nu a avut nicio reacţie oficială cu privire la Declaraţia UE din 20 martie. Potrivit experţilor, un lucru ce deranjează Chişinăul este faptul că iniţitiva plasează Moldova întrun format multelateral împreună cu Belarus şi statele din Caucaz a căror perspective de integrare europeană sunt şi mai incerte decît cele ale R.Moldova. „În pofida faptului că Moldova îşi doreşte mai mult în raporturile sale cu Uniunea Europeană, la ora actuală Parteneratul reprezintă o ofertă maximă pe care UE o poate, şi nu este cazul ca Moldova să o submineze”, a adăgat Directorul APE. „Principiul diferenţierii este în Parteneriatul Estic, dar el trebuie valorificat de către fiecare ţară în parte. Şi viteza cu care fiecare ţară se va apropia de UE, va depinde de ambiţiile sale politice şi de modul în care populaţia percepe reformele reale în ţară”, a spus în cadrul aceleiaşi conferinţe Victor Chirilă, director de programe APE. Parteneriatul Estic va fi lansat la 7 mai curent, în cadrul summit-ului celor 27 de şefi de stat şi de guvern cu omologii lor din ţări vizate de Parteneriatul Estic, la care va fi pregătită şi lansată o declaraţie comună. „Este important ca, în pofida specificului şi distracţiilor legate de campania electorală, R. Moldova să fie un jucător activ şi să ştie să-şi promoveze interesele într-o manieră constructivă şi pragmatică, în cadrul noii iniţiative şi nu prin subminarea acesteia”. Altminteri R. Moldova riscă să piardă oportunităţile care îi sunt oferite”, a mai spus Popov. Principala valoarea adăugată pe care o aduce Parteneriatul Estic ţine de o difirenţiere clară în cadrul Politicii Europene de Vecinătate dintre „vecinii Europei” din sud, fără vocaţie europeană, şi „vecinii europeni” din vest, care în cazul în care întrunesc criteriile de la Copenhaga pot aplica la calitatea de membru a UE, a declarat Popov. El şi-a exprimat convingerea că în cazul în care Moldova se va democratiza cu adevărat şi va transforma fundamental în bine realităţile din ţară, UE nu va putea spune „Nu” doleanţelor Moldovei de a deveni membru a Uniunii. Experţii au subliniat că preşedinţia Cehă este una din locomotivele implicării UE în spaţiul estic. Suedia, care va prelua imediat preşedinţia, la fel, are interese şi deschidere faţă de spaţiul estic. „Preşedinţiile spaniolă şi belgiană care vin după acestea în 2010, sunt mai puţin interesate în acest spaţiu. Dacă nu reuşim să structurăm cooperarea dintre R. Moldova ca parte a procesului Parteneriatului Estic şi UE în acest răstimp, riscăm să intrăm într-o stare de ambiguitate”, a declarat directorul APE. Experţii în politică externă au constatat existenţa unei percepţii negative la nivelul interlocutorilor din instituţiile UE şi mai multe state membre cu privire la tendiţele recente privind evoluţiile democratice din R.Moldova. Ei au specificat că un test important va fi calitatea procesului preelectoral şi al alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009.
  • andrei popov despre necesitatea intensificarii dialogului cu ue.mp3
  •     0
  • victor chirila despre dimensiunea multilaterala a ue neinteleasa de r. moldova.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.