Moldova ar putea beneficia de 46,5 milioane de dolari de la FMI

Misiunea Fondului Monetar Internațional și autoritățile de la Chișinău au ajuns la un acord la nivel de experți în cadrul celei de-a patra și celei de-a cincea evaluări ale programului economic susținut de Fondul Monetar Internațional. Experții FMI au susținut solicitarea autorităților de a extinde durata programului până în luna martie 2020, pentru a finaliza cu succes implementarea lui. După aprobarea acordului de astăzi, 10 iulie, de către conducerea FMI și Consiliul de Directori Executivi, Republica Moldova va putea beneficia de tranșa în valoare de circa 46,5 milioane dolari. Declarații în acest sens au fost făcute la finele vizitei echipei de experți FMI, care s-a aflat la Chișinău în perioada 26 iunie-10 iulie, transmite IPN.

„Cunoașteți că putem să beneficiem de asistență macrofinanciară doar dacă avem un program valabil cu Fondul Monetar. Și așa cum programul pentru asistență macrofinanciară cu UE expiră în martie 2020, am solicitat această extinde a programului cu FMI”, a declarat premierul Maia Sandu, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Șefa cabinetului de miniștri a menționat că în cadrul întrevederilor au fost convenite mai multe acțiuni și decizii pe care urmează să le ia Guvernul, dar și Parlamentul pentru a putea obține aceste resurse. „Am convenit decizii și măsuri concrete care ar reechilibra bugetul și care ar permite ca toate cheltuielile importante ce țin de achitarea salariilor, cheltuieli, în special pentru pături social-vulnerabile, să poată fi achitate. Ca să existe suficiente venituri și, evident, cea mai importantă componentă este posibilitatea noastră de a obține granturi, finanțare externă din partea Uniunii Europene în valoare de un 1,368 miliarde de lei. Aceștia sunt banii pe care oi îi aducem în bugetul Republicii Moldova”, a mai spus premierul.

Șeful echipei de experți FMI, Ruben Atoyan, a declarat că aprobarea acordului ar putea fi dezbătută la ședința Consiliului de directori executivi al FMI în septembrie 2019, cu condiția implementării de către autorități a acțiunilor convenite. Acestea au menirea să asigure sustenabilitatea finanțelor publice, îmbunătățirea disciplinei fiscale și înregistrarea progreselor în reabilitarea sectorului financiar-bancar.

Oficialul a menționat că în anul 2018 PIB-ul a crescut cu 4%, această creștere fiind susținută de cererea internă puternică. Se așteaptă ca în anul 2019 creșterea să rămână robustă, la nivelul de circa 3,5%. Inflația a scăzut brusc în anul 2018, în mare parte datorită prețurilor reglementate mai mici și aprecierii puternice a ratei nominale de schimb a monedei naționale. Totodată, se atestă presiuni inflaționiste și sunt așteptări că rata inflației va atinge valoarea maximă de circa 7,5% la sfârșitul anului curent.

Potrivit lui Ruben Atoyan, experții FMI au ajuns la un acord în privința măsurilor bugetar-fiscale necesare pentru a neutraliza devierile de la politicile convenite, cauzate de adoptarea pachetului de inițiative fiscale, amnistiei capitalului și amnistiei fiscale, care au subminat obiectivele programului și au dus la creșterea presiunilor asupra bugetului de stat. Autoritățile planifică să aprobe o rectificare adecvată a bugetului pentru anul 2019, în vederea reducerii vulnerabilităților bugetar-fiscale, fără a fi prejudiciate cheltuielile sociale prioritare.

  • Maia Sandu despre acordul cu expertii FMI
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.