Republica Moldova a devenit țară afiliată la Mecanismul pentru interconectarea Europei cu drepturi depline, va putea accesa fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii așa cum o fac țările membre UE, fiind prima țară din afara UE care are acces la acest mecanism. Mai mult decât atât, deși acest mecanism presupune o cotă de cofinanțare din partea statelor, Republica Moldova este scutită de plata acestei contribuții, în acest an. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă de comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, transmite IPN.
„În ultimul an, după ce Moldova a obținut statutul de candidat la aderarea la Uniunea Europeană, în domeniul transportului am făcut pași importanți. Am început procesul de adaptare a rețelei de transport europene pentru Moldova și Ucraina. În mai puțin de o lună sperăm să semnăm acordul pentru hărțile de infrastructură esențiale actualizate. Avem un acord de liberalizare a transportului rutier între Uniunea europeană și Moldova, care a adus economiei Republicii Moldova o apropiere față de piață noastră unică. Astăzi am semnat acordul de asociere al Republicii Moldova la Mecanismul pentru interconectarea Europei, oferind astfel acces la fonduri la care au acces doar statele membre ale UE. E o premieră și mă bucur că premiera asta se întâmplă la Chișinău, de Ziua Europei. Cred că pentru Moldova va exista o bună oportunitate de a accesa aceste fonduri deja în următoarea etapă de finanțare, care începe în septembrie”, a declarat Adina Vălean.
Întrebată de către jurnaliști cum vede actualmente infrastructura Republicii Moldova și problemele existente, Adina Vălean a declarat că acestea sunt similare și altor țări și țin în mare parte de necesitatea de a face în mod constant investiții. „Problemele cu care se confruntă orice țară în infrastructură țin de necesarul de investiții. UE are proiecte generoase, dorește să ajute în continuare. Pe de altă parte, în perspectiva integrării europene, acquis-ul comunitar în domeniul transportului este foarte important, el reprezintă în acquis-ul general o componentă importantă, este multă muncă de aliniere legislativă. Asta nu face decât să aducă plusuri și o coerență mai mare de limbaj, de finanțare, de politici între Moldova și UE, deci, este un lucru pozitiv”, a punctat Adina Vălean.
Adina Vălean spune că Moldova are deja trei proiecte de finanțare, prin Mecanismul pentru interconectarea Europeană, împreună cu România. „Voi semna la Constanța, finanțarea pentru unul dintre ele, este vorba de podul Ungheni - Ungheni, în valoare de 16 milioane de euro. Celelalte două proiecte sunt tot pentru poduri, sunt în evaluare, dar eu cred că decizia va fi una pozitivă. Privind în perspectivă, de ce nu dezvoltarea podului de la Giurgiulești până la capacitatea unui terminal-multimodal?. Toate acestea trebuie văzute ca o parte a ecosistemelor ce înseamnă transporturile interne cu puncte de conectare foarte bune către piața europeană, cu România în particular”, a adăugat comisarul european.
Potrivit Adinei Vălean, în luna iunie, o echipă de experți ai UE va veni și va explica în detaliu care sunt criteriile de selecție în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europeană și cum se face un proiect de succes. „Proiectele sunt evaluate de un comitet independent, nu sunt acordate de autorități europene. În UE este într-adevăr o mare concurență pe fondurile de infrastructură, toată lumea are nevoie de bani. Dar ceea ce statistic se poate observa este că există un bun echilibru privind nevoile de dezvoltare în diverse părți ale rețelei. Moldova se află în această situație foarte stresantă din punctul de vedere al infrastructurii, și anume nevoia de a participa în ceea ce înseamnă „coridoarele solidarității”. Există o prioritate a infrastructurii care servește coridoarelor solidarității în această perioadă. Noi am încercat să acordăm o atenție sporită infrastructurii ce asigură un transport eficient al mărfurile înspre și dinspre Ucraina și Republica Moldova. De pildă un proiect cum este „Dunărea navigabilă”, acesta este un coridor al solidarității, dar este nevoie ca acesta să funcționeze. Investigăm și identificăm acele verigi lipsă din aceste coridoare pentru a crește capacitatea lor. Cred că Moldova are șanse foarte bune să vină cu proiectele sale, dacă acestea vor fi scris cu calitate”, a declarat Adina Vălean.
Acordul privind afilierea țării noastre la Mecanismul pentru interconectarea Europei a fost semnat, pe 9 mai, la Casa Guvernului, de către ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Lilia Dabija, și comisarul europeană pentru transporturi, Adina Vălean. Astfel, Republica Moldova va avea acces la fondurile Uniunii Europene pentru modernizarea sectorului energiei, al transporturilor și al serviciilor digitale, cu un buget total de 26 de miliarde euro.