Moldova adoptă legi euroconforme, dar implementarea este defectuoasă, ADEPT

Republica Moldova adoptă legi euroconforme, dar implementarea lor este defectuoasă, notează directorul executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT, Igor Boţan. Acesta a declarat, într-o conferinţă de presă, că situaţia este prezentă din cauză că nu sunt alocate suficiente resurse, dar şi din cauza factorilor politici, transmite Info-Prim Neo. Igor Boţan a menţionat că cea mai mare problemă este în domeniul justiţiei. Reformele rămân la faza elaborării şi adoptării unor acte legislative şi normative, impactul Strategiei de reformă este redus, termenele de implementare a majorităţii măsurilor din planurile de acţiuni nu se respectă. Pentru reforma justiţiei nu sunt prevăzute sursele umane, financiare şi tehnice necesare, investiţiile bugetare publice sunt infime, justiţia rămâne în continuare influenţată de factori politici şi administrativi, iar nivelul ridicat de percepere a corupţiei în sistem rămâne înalt. În domeniul drepturilor omului, spune Igor Boţan, adoptarea Legii privind asigurarea egalităţii a fost unul dintre principalele succese în domeniul drepturilor omului, însă legea a fost condiţionată de către UE pentru trecerea Moldovei la cea de-a doua etapă a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Una din principalele problemele rămâne însă a fi impunitatea pentru cazurile de tortură şi rele tratamente. Igor Boţan a spus că Planul de acţiuni în domeniul drepturilor omului se realizează cu întârziere. Există o problemă şi în domeniul combaterii corupţiei. Întîrzie realizarea unor angajamente faţă de UE, se atestă restanţe în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie. Igor Boţan s-a referit şi la Comisia de Integritate Naţională, care nu şi-a început încă activitatea, deşi aceasta urma să se întâmple în martie. Comisia nu are un preşedinte, deoarece nu există voinţă politică şi din cauza politizării excesive a instituţiilor administrative şi de drept. Referitor la reglementarea transnistreană, Igor Boţan, a spus că aici Republica Moldova se bucură de sprijinul UE. Cea mai importantă evoluţie este că scade nivelul de tensiune, deşi conflictul rămâne îngheţat. Unele rezultate care au fost înregistrate sunt reluarea circulaţiei trenurilor marfare prin regiunea transnistreană, importul de pe malul drept pe cel stâng în prima jumătate a anului a crescut de 3 ori, anularea de către regiunea transnistreană a taxei vamale speciale la produsele moldoveneşti.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.