Republica Moldova a trimis contribuțiile sale pentru raportul de extindere al Comisiei Europene. Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, acesta reprezintă un moment istoric în procesul de aderare al Republicii Moldova la blocul comunitar, transmite IPN.
„Este un prim exercițiu de acest gen pentru țara noastră, un exercițiu în care sute de angajați ai instituțiilor de stat au descris progresele și reformele din ultimul an, în aproximativ o mie de pagini. Așteptăm evaluarea Comisiei Europene și suntem optimiști că raportul de extindere va reflecta progresele noastre, consolidând aspirațiile europene ale Republicii Moldova”, a menționat Nicu Popescu.
Obiectivele de bază în raport cu aderarea Moldovei la UE au fost trasate de către președintele Maia Sandu în cadrul Comisiei Națională pentru Integrare Europeană, iar contribuția Moldovei a fost aprobată săptămâna trecută de către Comisia Guvernamentală pentru Integrare Europeană, prezidată de prim-ministrul Dorin Recean.
„Această implicare generală demonstrează angajamentul nostru ferm și ireversibil față de parcursul european precum și dorința de a continua reformele care vor aduce beneficii reale cetățenilor Republicii Moldova”, a subliniat șeful diplomației moldovene, Nicu Popescu.