Moldova a semnat cel de-al doilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană
Ministrul justiţiei, Oleg Efrim, a semnat, alături de secretarul adjunct al Consiliului Europei, Maud de Boer-Buquicchio, al doilea Protocol adiţional la Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală. Protocolul vizează dezvoltarea tehnologiilor informaţionale în Europa şi în întreagă lume în contextul practicii penale, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, protocolul a fost semnat de către ministrul Oleg Efrim în cadrul unei vizite la Strasbourg. Protocolul este structurat pe mai multe capitole, primul referindu-se la rapiditatea soluţionării cererilor de asistenţă judiciară, inclusiv prin transmiterea acestora prin intermediul mijloacelor electronice de comunicaţii.
Un alt capitol cuprinde formele moderne de asistenţă judiciară în materie penală, cum ar fi audierea prin intermediul unor videoconferinţe şi conferinţe telefonice, transmiterea spontană de informaţii, supravegherea transfrontalieră, livrările supravegheate, anchetele sub acoperire şi echipele comune de anchetă. De asemenea, acest instrument conţine dispoziţii referitor la protecţia martorilor şi a datelor cu caracter personal.
Toate ajustările necesare în cadrul legal în vederea aplicării prevederilor celui de-al doilea Protocol la Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală sunt în prezent examinate în comisiile de profil ale Parlamentului. Semnarea şi, ulterior, ratificarea acestui instrument provine inclusiv din angajamentele asumate prin Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize, precizează Ministerul de Externe.
La Strasbourg, ministrul a avut o întrevedere şi cu Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, cunoscută ca şi Comisia de la Veneţia, precum şi cu secretarul general al acestui organ consultativ al Consiliului Europei, Thomas Markert. Miercuri, ministrul are programată o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.
Republica Moldova este parte la Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală din 1997.