Moldova a remizat cu Grecia
Selecţionata de fotbal a Moldovei a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, meciul cu Grecia din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial 2010, disputat miercuri, 9 septembrie, transmite Info-Prim Neo.
Fotbaliştii elenii au deschis scorul în prima repriză prin Theofanis Gekas. În partea secundă a meciului, tricolorii s-au activizat. În minutul 74, şutul lui Valeriu Catânsus a nimerit în bară. În cele din urmă, atacurile moldovenilor au fost răsplătite cu gol în ultimul minut de joc, când Valeriu Andronic a înscris din apropiere.
Antrenorul Igor Dobrovolski a folosit următorii jucători: St. Namaşco, Savinov (Andronic, 79), Laşcencov, Armaş, Catânsus, Bulat, S. Namaşco (Comlionoc, 56), Epureanu, Gaţcan, Calincov, Bugaiov (Sofroni, 46)
Tot în grupa a doua preliminară, Israel a surclasat Luxemburgul cu 7-0, iar Letonia şi Elveţia s-au despărţit la egalitate, 2-2. Aceste rezultate nu au influienţat situaţia din clasament. Elveţia e lider cu 17 puncte, fiind urmată de Grecia şi Letonia, cu câte 14, Israel - 12, Luxemburg - 5 şi Moldova - 3.
Următoarele meciuri sunt programate la 10 octombrie, când se vor întâlni: Israel – Moldova, Grecia – Letonia, Luxemburg – Elveţia.
Până în prezent, Spania, Anglia, Olanda, Coreea de Sud, Coreea de Nord, Australia, Japonia, Brazilia şi Ghana şi-au asigurat deja calificarea la Cupa Mondială din 2010.