Moldova a ratificat Acordul cu UE privind protecţia indicaţiilor geografice ale produselor

Parlamentul a ratificat joi, 27 decembrie, Acordul dintre Republica Moldova şi UE cu privire la protecţia indicaţiilor geografice ale produselor agricole şi alimentare, semnat la Bruxelles la 26 iunie 2012, transmite Info-Prim Neo. Viceministrul economiei, Octavian Calmâc, a declarat că acest acord prevede protecţia reciprocă a indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine, implică controlul pieţelor interne, calităţii produselor, importului şi exportului de mărfuri pentru prevenirea încălcării drepturilor. De asemenea, acordul prevede un mecanism de atualizare periodică care va facilita introducerea noilor indicaţii geografice şi denumiri de origine. Acordul în cauză va permite producătorilor moldoveni protejarea, pe teritoriul comunităţii europene, a indicaţiilor georgrafice înregistrate şi va sprijini politica comună în domeniul calităţii. Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova, de comun cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Serviciul Vamal, va elabora un plan de acţiuni privind implementarea prevederilor acordului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.