Moldova a încheiat a patra rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere
Pe 14 octombrie la Chişinău s-a încheiat a patra şi ultima rundă de negocieri din acest an în ceea ce priveşte reformele aplicate de Republica Moldova pentru a ajunge la semnarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Vicepremierul Iurie Leancă, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, a declarat la o conferinţă de presă că acest an a fost unul deosebit pentru dialogul dintre Moldova şi Uniunea Europeană, un an de o consistenţă impresionantă, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit vicepremierului, acest dialog a fost posibil datorită unei deschideri din partea instituţiilor europene, dar şi a unei voinţe politice puternice manifestată de autorităţile din Republica Moldova. ,,Sunt convins că această activitate de edificare a unui spaţiu nu doar juridic şi comercial comun, dar şi a unui destin comun, îl vom continua şi în săptămânile şi lunile următoare”, a menţionat Iurie Leancă.
Negociatorul şef din partea UE, Gunnar Weigand, şeful Directoratului pentru Europa de Est, Caucazul de Sud şi Asia Centrală a Comisiei Europene, a declarat că ultimul an a fost unul de progres enorm în cooperarea şi negocierea dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Negocierile se desfăşoară în 4 grupuri de lucru. Primul şi cel care a reuşit să finalizeze deja procesul este grupul pentru contacte interumane.
În cadrul celui de-al doilea grup – „Reforma şi Dialogul Politic, Cooperarea în domeniul Politicii Externe şi de Securitate” au fost închise deja un număr mare de capitole de negocieri. Urmează încă câteva subiecte ce ţin de securitate regională şi conflictul transnistrean.
Grupul „Justiţie, Libertate şi Securitate„ a definitivat negocierile privind protecţia datelor cu caracter personal, cooperarea în domeniul migraţiei, azilului, gestiunii frontierei şi combaterii terorismului. Rămân deschise pentru negocieri prevederile privind mobilitatea persoanelor, în funcţie de evoluţiile dialogului privind liberalizarea regimului de vize.
Cel de-al patrulea grup de lucru – „Cooperare economică, financiară şi sectorială” a închis provizoriu 18 din cele 22 de capitole de negociere, care vor fi reluate la următoarea rundă.
Cea de-a IV-a rundă de negocieri pe marginea Acordului de Asociere între Republica Moldova şi UE a avut loc la Chişinău în perioada 13 - 14 octombrie. Părţile au convenit asupra organizării celei de a V-a runde de negocieri la 13 ianuarie 2011, la Bruxelles.
-
iurie leanca despre relatiile rm si ue.mp3
- 0