Moldova 1 va pune pe post un scurtmetraj despre drepturile minorităţilor sexuale

Postul public de televiziune „Moldova 1” va pune pe post, după 14 ianuarie, un scurt metraj despre drepturile minorităţilor sexuale. Decizia a fost contestată de asociaţia obştească „Pentru Familie”. ONG-ul a organizat anterior şi un protest în faţa televiziunii, spunând că acest film sfidează moralitatea şi încalcă flagrant legislaţia Republicii Moldova. Consiliul de Observatori (CO) al IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a acceptat punerea pe post a scurtmetrajului, a confirmat preşedintele CO, Eugeniu Rîbca, solicitat de Info-Prim Neo. Filmul „Drepturile minorităţilor sexuale” şi alte trei filme despre drepturile omului au fost realizate în cadrul unui parteneriat între Agenţia Media Sud-Est din Germania, Comitetul pentru Libertatea Presei şi asociaţia obştească Generaţia Tinerilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.