Moldova 1 lansează Campania „Dăruieşte-le o zi fără suferinţă”

Televiziunea publică Moldova 1 lansează  vineri, 19 aprilie, Campania de Caritate „Dăruieşte-le o zi fără suferinţă”. Campania are menirea să sprijine bolnavii care suferă de cancer avansat şi alte maladii incurabile, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Companiei „Teleradio-Moldova”.  

Campania va fi lansată  în cadrul emisiunii „Bună seara”, iar oaspete de onoare va fi principesa Marina Sturdza, promotoarea acestei campanii şi preşedintele de onoare al Fundaţiei Filantropice Medico-Socială Angelus Moldova - HOSPICE Angelus, partenerul campaniei.

Moldova 1, pe parcursul mai multor luni, va sensibiliza publicul, prezentând istorii de viaţă ale celora care ştiu ca nimeni altul preţul fiecărei zile trăite. Invitaţii emisiunilor – specialiştii şi pacienţii HOSPICE Angelus – vor vorbi despre problemele existente şi vor da sfaturi utile specializate celor care le necesita. Campania se va încheia cu un teledon, desfăşurat în decembrie anul curent.

Compania „Teleradio-Moldova”, prin serviciile sale de programe TV Moldova 1 şi Radio Moldova, este animatorul mai multor campanii sociale. În anul 2012, radiodifuzorul public a organizat radiotelemaratonul „Vreau să am o familie. Familie pentru copii, noi pentru familie”, campania radiofonică „Fii bun ca Moş Crăciun” întru ajutorarea Inei Pricop, mamă a şase copii, campania antifumat „Ce pierzi şi ce câştigi când aprinzi o ţigară” ş.a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.