Modificările la Legea cu privire la patenta de întreprinzător nu respectă cerinţele patentarilor, afirmă preşedintele AMB

Modificările la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, aprobate de Guvern la 16 aprilie, nu respectă cerinţele înaintate de către titularii de patente, a declarat pentru Info-Prim Neo preşedintele Asociaţiei Micului Business (AMB), organizaţia care a susţinut şi a organizat peste 130 de acţiuni de protest cerând anularea legii care interzice activitatea în bază de patentă. Declaraţiile mult prea optimiste ale prim-vicepremierul Igor Dodon privind consensul atins denotă iresponsabilitate şi faptul că oficialul nu cunoaşte situaţia din pieţe, afirmă Eugen Roşovanu. Sursa citată a acuzat că reprezentanţii patentarilor nu au acces la versiunea finală a proiectului de modificări, astfel încât nu cunosc nomenclatorul mărfurilor care vor putea fi comercializate în bază de patentă. Declaraţiile prim-viceprim-ministrului Igor Dodon precum că din listă au fost excluse mărfuri electrocasnice mari sunt neelocvente, întrucât şi până acum comerţul cu aceste articole în bază de patente era interzis. „Este un document închis. Nu cunoaştem ce prevederi conţine şi nu se ştie ce va rămânea din el după examinarea şi aprobarea lui de Parlament”, a menţionat Eugen Roşcovanu. Liderul AMB notează că oficialii nu amintesc nimic despre legea 2008 care interzice activitatea în bază de patentă. „S-a creat un haos. Pe de o parte au fost operate modificări la Legea cu privire la patenta de întreprinzător, iar pe de altă parte Legea 208 rămâne în vigoare. Nu este clar din declaraţiile lui Igor Dodon, dacă se permite sau nu eliberarea noilor patente pentru comerţ”, a remarcat Eugen Roşcovanu. Sursa citată a calificat ca fiind o nouă încercare de a induce în eroare opinia publică şi declaraţiile privind majorarea numai de două ori a taxei plătite la obţinerea patentei, pornind de la grija Guvernului pentru patentari care, de obicei, fac parte din categorii vulnerabile de populaţie. „În cadrul negocierilor am solicitat ca asigurarea socială şi medicală să fie benevolă. În condiţiile în care aceasta se impune, ceream ca taxa pentru patentă să fie redusă de două ori. Modificările aprobate de Guvern, însă, prevăd o taxă mai mare şi obligaţia de a achita contribuţii pentru asigurarea socială şi medicală”, a subliniat Roşcovanu. „Din ambiţia neghioabă a prim-viceprim-ministrului suferă bugetul ţării”, a conchis preşedintele AMB, precizând că în 2007 bugetul a fost prejudiciat cu zeci de milioane de lei, bani care ar fi putut fi încasaţi din taxe pentru eliberarea şi prelungirea patentelor. În 2006 din aceste surse au fost obţinute venituri în buget în sumă de 63,8 mln lei. Actualmente taxa pentru obţinerea patentei este 190 lei în oraşe, 90 lei în raioane şi 50 lei în localităţile săteşti pe lună. Potrivit modificărilor aprobate la 16 aprilie de Guvern, comerţul în baza patentei va putea fi practicat până în anul 2017.
  • eugen roscovanu despre modificarile la legea privind patenta.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.