Modificări legislative referitor la patenta de întreprinzător

Începând cu 1 ianuarie 2017, din Legea cu privire la patenta de întreprinzător se exclud prevederile cu privire la comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete, în chioşcuri, pavilioane şi din autovehicule. Modificarea se referă şi la comerţul cu produse alimentare şi mărfuri uşor alterabile autohtone. Inspectoratul Fiscal de Stat al municipiului Chişinău menţionează că inspectoratele fiscale teritoriale vor elibera sau prelungi patenta de întreprinzător pentru genurile de activitate specificate, pe un termen ce nu va depăşi data de 31 decembrie 2016, transmite IPN.

Potrivit legislaţiei, patenta se eliberează sau se prelungeşte pe o durată de o lună sau, la dorinţa solicitantului, pe o durată mai mare. Totodată, reieşind din situaţia excepţională în cazul genurilor de activitate care, conform Legii, se exclud dintr-o anumită dată, patenta de întreprinzător poate fi eliberată pentru perioada lunii decembrie 2016 cu durata mai mică de o lună, ce nu va depăşi data de 31 decembrie. În acest caz, taxa pentru patentă poate fi calculată până la termenul de valabilitate a acesteia.

Inspectoratul subliniază faptul că, la cererea de eliberare sau de prelungire a patentei se anexează documentele confirmative de achitare a contribuţiei de asigurare socială de stat pentru întreaga perioadă sau actele care confirmă scutirea de plata contribuţiei, precum şi documentele ce confirmă statutul de persoană asigurată în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.